Vicepreşedintele grupului Samsung Electronics, eliberat condiţionat după 18 luni de închisoare cu privire la corupţie

Moştenitorul şi vicepreşedintele grupului Samsung Electronics, Jay Y. Lee, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu privire la corupţie, a fost eliberat condiţionat vineri, relatează Reuters, scrie news.ro .

”Am provocat multe îngrijorări populaţiei. Îmi cer scuze profund. Ascult îngrijorări, critici, nelinişti şi aşteptări cu privire la mine. Voi munci din greu”, a declarat el presei.

Citește și : OMS se opune vaccinării obligatorii

Susţinerea eliberării sale condiţionate – politică, publică sau din partea comunităţii de afaceri – a crescut, în urma unor îngrijorări cu privire la faptul că acest conglomerat sud-coreen nu ia decizii strategice-cheie.

Găsit vinovat de faptul că a dat mită unui apropiat al fostei preşedinte Park Geun-hye, Jay Y. Lee a ispăşit 18 dintre cele 30 de luni de închisoare ale unei pedepse revizuite.

El a ispăşit iniţial un an de închisoare din cinci, începând din august 2017, o pedeapsă suspendată ulterior.

Citește și : 22 de algerieni au fost arestaţi pentru declanşarea masivelor incendii de vegetaţie

Această hotărâre a justiţiei a fost anulată, iar în pofida faptului că pedeapsa a fost redusă, el a fost trimis la închisoare în ianuarie.

Jay Y. Lee urma să obţină o autorizaţie de la Ministerul sud-coreean al Justiţiei pentru a se întoarce la muncă, o simplă formalitate.

This post was last modified on 13/08/2021 17:51 17:51

Tags: coruptieinchisoareJay Y. LeePark Geun-Hyesamsung
Categorii: Știrile zilei