Victor Boştinaru : România trebuie să comunice mai bine Europei soluțiile privind drepturile minorităţilor naţionale

Publicat:

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat marţi că românii ar trebui să comunice mai bine Europei despre soluţiile lor în materie de drepturi pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, soluţii care, spune el, sunt printre cele mai avansate şi mai generoase din Uniunea Europeană, conform agerpres.

Boştinaru, împreună cu europarlamentarul spaniol Elena Valenciano, a organizat la Bruxelles conferinţa internaţională “Oportunităţi şi provocări pentru proiectul european”.


“Concluziile acestei dezbateri: trebuie să menţinem soluţia subsidiarităţii atunci când discutăm şi reglementăm în domeniul minorităţilor naţionale. Europa trebuie să facă acest lucru, să încurajeze dialogul şi soluţii legislative instituţionale sau constituţionale unde e nevoie, pentru a garanta coexistenţa dintre majoritate şi minorităţi şi includerea minorităţilor în mecanismele de decizie politică din fiecare stat şi aici era inclusiv vorba de contribuţia expertului român şi nevoia implementării riguroase a Convenţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Trebuie să prevenim orice formă de exagerare şi să descurajăm tentaţiile naţionaliste, extremiste, care par a profita de acest mesaj şi să comunicăm mai bine noi, românii, Europei despre soluţiile noastre care, în toată imperfecţiunea lor, sunt printre cele mai avansate şi mai generoase din UE şi nu întâmplător am făcut referire la faptul că România este un stat care are un preşedinte aparţinând unei minorităţi etnice. Această situaţie nu are precedent nici astăzi şi nici în trecutul recent al UE”, a menţionat Boştinaru, la finalul evenimentului.

Citește și : Raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria ar putea fi calificate drept crimă de război (ONU)

La conferinţă au mai participat personalităţi din “ţări care, în forme diferite şi cu experienţe istorice diferite, acordă o foarte mare importanţă relaţiilor dintre majoritate şi minorităţi”, a spus Boştinaru.

Potrivit acestuia, “riscurile fragmentării reprezintă nu doar o problemă pentru fiecare stat membru care s-ar confrunta cu mişcări naţionaliste, secesioniste, dar şi pentru întreaga Uniune Europeană, pentru că această fragmentare, dacă va continua, e clar că va ruina complet proiectul european”.

”Am făcut acest eveniment acum, pentru prima dată în Parlamentul European, pentru că vrem să transmitem un mesaj Consiliului şi Comisiei, că orice decizie care s-ar lua referitoare la subsidiaritate, la dreptul statelor membre de a reglementa în domeniul drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să respecte principiul subsidiarităţii şi să prevină orice forme de exagerare sau orice forme care ar putea creşte riscurile încurajării separatismului şi secesionismului în Uniunea Europeană”, a precizat Boştinaru.

Acesta a arătat că “ideea de a rămâne uniţi este o condiţie sine qua non de supravieţuire a proiectului european”, indiferent că se discută de partea socială, de politica de coeziune, de politica de apărare sau de alte sectoare politice importante ale Uniunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.