
Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, a îndemnat moldovenii care dețin și cetățenia română să participe în număr cât mai mare la alegerile prezidențiale din România, subliniind importanța pe care o are votul acestora pentru viitorul relațiilor dintre cele două maluri ale Prutului.
Într-un interviu acordat pentru IPN, diplomatul a declarat că cetățenii moldoveni au demonstrat deja că înțeleg miza acestor alegeri printr-o participare tot mai activă la scrutinele organizate în România, fie că este vorba despre alegerile parlamentare sau cele europene.
„Cred că și de această dată dânșii vor veni în număr mare ca să aleagă un președinte pro-european, un președinte care să susțină democrația, care înțelege cât de importantă este aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană – cu România și prin România – și care va face tot posibilul ca România să fie în continuare necondiționat alături de Republica Moldova”, a afirmat Chirilă.
Ambasadorul a subliniat că rezultatul alegerilor prezidențiale din România va influența direct dinamica relațiilor bilaterale. „Dacă va fi ales un președinte pro-european, vom avea în continuare o colaborare înaltă la toate nivelurile, în special la cel mai înalt nivel al președinților.”