Victor Gușan “salvează” bugetul Tiraspolului cu 35 de milioane de lei pe fondul crizei energetice

Oligarhul transnistrean Victor Gușan, președintele holdingului Sheriff, a transferat 35 de milioane de ruble transnistrene – echivalentul a 35 de milioane de lei moldovenești – în contul administrației orașului Tiraspol, drept „ajutor financiar” pentru acoperirea cheltuielilor esențiale în contextul crizei energetice cu care se confruntă regiunea separatistă, transmite postul TV TSV, parte a holdingului Sheriff.

Administrația orașului a confirmat că banii au fost transferați din contul personal al lui Gușan și urmează să fie utilizați în special pentru „rezolvarea problemelor economice urgente”. Tiraspolul se confruntă cu întârzieri de până la două-trei luni în plata salariilor, pensiilor și altor prestații sociale, pe fundalul creșterii costurilor pentru transportul gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit liderilor regimului secesionist, regiunea plătește în prezent aproximativ 9 milioane de lei lunar doar pentru a asigura tranzitul gazelor prin Moldova, la un consum estimat de un milion de metri cubi pe zi. Cheltuielile includ, pe lângă tarifele de transport, și taxe vamale, costuri de mediu și alte plăți administrative, care, potrivit așa-numitului președinte al Sovietului Suprem, Aleksandr Korșunov, „pune presiune suplimentară pe bugetul regiunii și pe economia locală”.

Victor Gușan este considerat cel mai influent om de afaceri din regiunea transnistreană, deținând prin holdingul Sheriff controlul asupra celor mai importante sectoare economice: retail, energie, telecomunicații, presă, sport, transporturi, bănci și chiar criptomonede. De asemenea, el are afaceri în Ucraina, pe malul drept al Nistrului, în state din Uniunea Europeană – inclusiv Germania – și în paradisuri fiscale, utilizând documente de identitate emise de Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

Transferul de fonduri vine într-un moment în care regiunea transnistreană, nerecunoscută la nivel internațional, încearcă să-și mențină stabilitatea internă în lipsa unor surse sigure de venit și într-un context geopolitic tot mai complicat.

Tags: TiraspolVictor Gușan
Categorii: PoliticăȘtirile zilei