
Ziarul Unirea
România și alte state din Europa de Est vor beneficia cu prioritate de fondurile europene destinate apărării, în contextul războiului din Ucraina și al amenințărilor hibride din regiune. Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat la Euronews că aproximativ cinci trilioane de euro vor fi disponibili pentru industria militară și achiziții de armament, relatează IPN.
Negrescu a precizat că un amendament propus de el și adoptat recent asigură acces prioritar pentru statele est-europene la fonduri din cadrul programului Security Action for Europe (SAFE). Acesta consideră că țările din prima linie a conflictului trebuie sprijinite suplimentar, mai ales în condițiile unor bugete restrânse și a lipsei de infrastructură militară modernă.
„Statele din centrul și estul Europei au nevoie de o industrie militară solidă, dar au capacități bugetare limitate. Propun ca țările dezvoltate să colaboreze cu cele estice pentru a evita o Europă cu mai multe viteze în domeniul apărării”, a declarat Negrescu.
Referitor la România, europarlamentarul a remarcat lipsa de transparență în prezentarea proiectelor, dar a salutat includerea unor inițiative strategice, precum mobilitatea militară și dezvoltarea infrastructurii critice, esențiale pentru NATO și sprijinirea Ucrainei.
Totodată, Negrescu a subliniat necesitatea atragerii de producători cu tehnologie militară avansată, pentru dezvoltarea pe termen lung a industriei românești de apărare.
O primă listă de proiecte eligibile în cadrul programului SAFE va fi anunțată în toamnă. În acest context, europarlamentarul a atras atenția că România nu a cerut derogare de la ținta de deficit bugetar, spre deosebire de alte state, și a îndemnat autoritățile să pregătească proiecte mature, rapid implementabile, pentru ca țara să beneficieze concret de acest sprijin european.