
Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, califică demiterea sa drept o decizie politică menită să-l transforme, alături de consilierul Sergiu Tofilat, într-un „țap ispășitor” al scandalului privind achizițiile de gaze naturale.
„Consider că a fost o greșeală, atât decizia de a mă demite, cât și faptul că domnul Bînzari a rămas acolo unde era, iar domnul Ceban practic a fost scos din responsabilitate”, a declarat Parlicov, criticând faptul că responsabilii din companiile de stat implicate în achiziții, precum Energocom și Moldovagaz, și-au păstrat funcțiile.
El a relatat că a fost informat despre demitere cu doar câteva minute înainte, printr-un SMS, și a lăsat să se înțeleagă că decizia i-a aparținut premierului Dorin Recean.
Parlicov a respins acuzațiile potrivit cărora consilierul său ar fi împiedicat compania Moldovagaz să cumpere gaze. „E o aberație totală”, a afirmat el, explicând că recomandările formulate de Tofilat au fost ulterior implementate de Moldovagaz, care a revenit pe piață cu volume parțiale, conform unui plan mai eficient.
„Asta înseamnă că nu ministrul Energiei decide, ci altcineva. Iar responsabilitatea finală este la premierul Recean. El a decis să mă demită și să-i păstreze pe ceilalți în funcții. Deci, își asumă și consecințele”, a conchis fostul ministru.