
Fostul premier al României și actual candidat la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a declarat că a primit cetățenia sârbă ca semn de recunoștință din partea autorităților de la Belgrad pentru o decizie controversată luată în 2014, în timpul inundațiilor care au afectat regiunea. Potrivit acestuia, în calitate de prim-ministru, ar fi ordonat deschiderea barajului de la Porțile de Fier, ceea ce a dus la inundarea unor sate românești din Clisura Dunării, pentru a proteja capitala Serbiei.
„Mi-au dat-o fiindcă i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o să o scriu în cartea mea de memorii. În timpul inundațiilor am dat eu ordin să se deschidă barajul de la Porțile de Fier și în felul ăsta nu s-a inundat Belgradul”, a declarat Ponta într-un interviu acordat presei.
El a recunoscut că autoritățile române s-au opus inițial deciziei, din cauza riscului de a inunda localități din aval, dar a intervenit personal și a organizat evacuarea populației și acordarea de despăgubiri. „N-ați aflat nimic voi, presa. Au fost sate în aval inundate”, a adăugat Ponta.
Declarațiile sale au generat un val de reacții critice în spațiul public. Candidatul la președinție Nicușor Dan a cerut premierului Marcel Ciolacu să desecretizeze documentele care stau la baza deciziei luate în 2014. La rândul său, Ciolacu a solicitat retragerea lui Ponta din cursa electorală, calificând afirmațiile drept „scandaloase”. Ministrul Mediului a promis că va investiga cazul și va face publice informațiile disponibile.
Ironia situației este cu atât mai evidentă cu cât Ponta și-a lansat recent campania electorală sub sloganul „România pe primul loc!”, adoptând o retorică suveranistă accentuată.
Momentan nu există confirmări oficiale cu privire la veridicitatea deciziilor invocate de Victor Ponta.