StiripesursePoliticăVictoria Furtună cere ridicarea sancțiunilor canadiene și se adresează opoziției parlamentare

Victoria Furtună cere ridicarea sancțiunilor canadiene și se adresează opoziției parlamentare

Publicat:

Victoria Furtună a anunțat că va contesta sancțiunile impuse împotriva sa de autoritățile canadiene și a trimis o scrisoare adresată Partidului Conservator din Canada și Oficiului Liderului Opoziției Oficiale, solicitând examinarea deciziei prin care a fost inclusă pe lista de sancțiuni.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, aceasta a declarat că sancțiunile nu pot rămâne „fără contestare, fără reacție și fără solicitarea unor explicații clare și fundamentate”, transmite Știri.md.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

„Nu vorbim doar despre o măsură administrativă sau diplomatică. Vorbim despre numele meu, despre reputația mea, despre statutul meu public și politic, dar și despre dreptul fiecărei persoane de a cunoaște exact motivele pentru care este supusă unor asemenea măsuri. Într-un stat de drept, nimeni nu ar trebui sancționat pe baza unor afirmații generale, fără transparență, fără probe clare și fără posibilitatea unei apărări reale”, a scris Furtună.

Potrivit acesteia, sancțiunile vor fi contestate atât pe cale juridică, cât și prin demersuri instituționale și politice. Ea afirmă că va solicita transparență, clarificări oficiale și o examinare independentă a cazului.


Furtună spune că este legitim să se adreseze structurilor democratice și parlamentare din Canada, inclusiv opoziției parlamentare, pentru ca situația să fie analizată „corect, echilibrat și în spiritul valorilor democratice pe care Canada însăși le afirmă”.

„Acest demers nu este îndreptat împotriva Canadei. Dimpotrivă, este o solicitare de respectare a principiilor statului de drept, a echității procedurale și a dreptului la apărare. Eu nu cer tratament preferențial. Cer doar un lucru firesc: adevăr, transparență și o evaluare corectă”, a adăugat ea.

Citeşte şi:  Pro-rusa Victoria Furtună cere opoziției să renunțe la mandatele de deputat: 'Forțați alegeri corecte!'

În scrisoarea intitulată „Request for Assistance Regarding Sanctions Designation of Ms. Victoria Furtună”, transmisă Partidului Conservator din Canada și Oficiului Liderului Opoziției Oficiale, aceasta solicită analizarea modului în care a fost luată decizia de includere a sa pe lista de sancțiuni.

Documentul arată că sancțiunile ridică îngrijorări din perspectiva responsabilității democratice, a corectitudinii procedurale și a modului în care sunt utilizate mecanismele de sancțiuni ale statului canadian în contexte politice externe sensibile.

În scrisoare se menționează că, deși Canada a prezentat sancțiunile drept parte a unui pachet mai larg legat de presupuse ingerințe externe și activități de destabilizare în Republica Moldova, nu există suficiente informații publice individualizate care să explice temeiul factual și juridic al includerii Victoriei Furtună pe lista de sancțiuni.

Potrivit documentului, în lipsa unor detalii clare, persoana sancționată riscă să fie afectată grav în ceea ce privește reputația, statutul public și drepturile legale, fără o oportunitate transparentă de a înțelege și contesta acuzațiile.

În scrisoare se mai arată că sancțiunile reprezintă unele dintre cele mai severe instrumente de care dispune statul și că acestea ar trebui aplicate doar pe baza unor probe clare, a unui raționament juridic solid și a unui proces care să permită o evaluare independentă.

Victoria Furtună solicită opoziției parlamentare canadiene să examineze cazul din perspectiva corectitudinii procedurale și a transparenței, să ceară Guvernului Canadei clarificări privind motivele concrete ale sancțiunilor și să ia în considerare ridicarea subiectului prin mecanisme parlamentare, inclusiv prin întrebări adresate ministrului Afacerilor Externe sau în cadrul comisiilor relevante.

De asemenea, documentul solicită sprijin pentru menținerea unei politici de sancțiuni bazate pe probe verificabile, transparentă și protejată de riscul unor informații insuficient verificate sau contaminate politic.

Citeşte şi:  VIDEO Victoria Furtună îşi îndeamnă alegătorii să NU voteze 'Moldova Mare'

În finalul scrisorii se subliniază că demersul nu este îndreptat împotriva Canadei sau a instituțiilor sale, ci este formulat din respect pentru tradițiile democratice ale statului canadian și pentru necesitatea ca instrumentele de sancțiuni să fie aplicate cu rigoare, corectitudine și responsabilitate.

Amintim că Guvernul Canadei a anunțat pe 28 august impunerea de sancțiuni împotriva a 16 persoane și două entități în legătură cu ceea ce autoritățile canadiene au numit „activități de interferență malignă” ale Rusiei în Republica Moldova, înaintea alegerilor parlamentare.

Potrivit Ministerului de Externe de la Ottawa, persoanele sancționate ar fi implicate în eforturi coordonate menite să destabilizeze guvernul ales democratic al Republicii Moldova și ar avea legături cu politicianul și omul de afaceri Ilan Șor, sancționat anterior de Canada.

Pe lista sancțiunilor se regăsesc Evghenia Guțul, Mihail Vlah, Irina Vlah, Iurii Cuznetov, Ilia Uzun, Victor Petrov, Nelli Parutenco, Natalia Parasca, Dumitru Chitoroagă, Dmitri Buimistru, Alexei Lungu, Veaceslav Valico, Victoria Furtună, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Chiril Guzun.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

De asemenea, sancțiuni au fost impuse blocului politic Victoria/Pobeda și Asociației persoanelor cu epoleți „Scutul Poporului”.

Conform autorităților canadiene, persoanele incluse pe listă sunt supuse unei interdicții de tranzacționare, ceea ce presupune înghețarea activelor și interzicerea furnizării de servicii financiare sau conexe de către persoane din Canada sau canadieni aflați în afara țării. Totodată, acestea devin inadmisibile pe teritoriul Canadei în temeiul legislației privind imigrația.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Sănătății a relansat la Ungheni campania națională de prevenire a AVC

Ministerul Sănătății a relansat pe 12 martie 2026 campania națională „RECUNOAȘTE. ACȚIONEAZĂ. TIMPUL CONTEAZĂ!”, dedicată prevenirii și recunoașterii timpurii a accidentului vascular cerebral (AVC)....

Andrei Spînu afirmă că a fost supus unor presiuni și amenințări în perioada în care activa în Guvern

Fostul vicepremier și ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, afirmă că a fost supus unor presiuni și amenințări în perioada în care activa în Guvern....

De ce Europa este mai pregătită decât în 2022 pentru un nou șoc pe piața gazelor

Evenimentele din Golful Persic și perturbările rezultate în aprovizionarea cu gaz natural lichefiat (GNL) trezesc amintiri legate de perioada din 2022, atunci când criza...

Guvernul României aprobă acordul feroviar cu Republica Moldova

Guvernul adoptă mai multe acte normative importante, printre care ratificarea unui acord cu Republica Moldova pentru control coordonat în punctul feroviar Fălciu–Cantemir și aprobarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.