Victorie aşteptată a coaliţiei la putere în Japonia în scrutinul pentru Senat

Publicat:

Alegătorii japonezi au votat duminică, după cum era de aşteptat, în favoarea coaliţiei aflate la putere, arată rezultatele parţiale ale scrutinului pentru Senat, transmit agenţiile internaţionale de presă. Scrutinul a fost umbrit de asasinarea, vineri, a fostului premier Shinzo Abe, în timpul unui miting electoral, potrivit agerpres

Partidul Liberal Democrat (dreapta naţionalistă), din care făcea parte şi Abe, şi-ar putea adjudeca împreună cu aliatul său Komeito până la 83 de locuri din cele 125 scoase la concurs duminică, potrivit proiecţiilor canalului public NHK. Senatul nipon numără în total 248 de mandate, jumătate dintre ele fiind înnoite la trei ani.


Citește și :  După demisia lui Johnson, Biden afirmă că doreşte continuarea ‘strânsei cooperări’ cu Regatul Unit

Cu două ore înaintea închiderii birourilor de vot, la ora 18.00 (09.00 GMT), rata de participare era de 27,38%, uşor mai mare decât la precedentele alegeri senatoriale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.