Victorie muncită pentru Radu Albot în calificări la Kitzbuhel

Radu Albot(326 ATP) s-a impus în fața lui Jerome Kym(154 ATP), după 3 seturi și peste două ore de joc: 2-6, 7-6, 6-3.

Radu Albot încearcă să se califice pe tabloul principal al turneului ATP 250 de la Kitzbuhel, Austria.

În primul tur al calificărilor, Albot a înfruntat un jucător aflat în formă, Jerome Kym. Elvețianul vine după un turneu de succes în Elveția, acolo unde a ajuns până în sferturile de finală.

Kym a început mai bine confruntarea, iar după o serie de break-uri a închis actul de debut la 2.

Citește și: Amicalul România – Moldova se va juca pe Arena Națională, iar vânzarea de bilete va începe cu o lună înainte de meci

Radu a servit mai bine în setul secund, însă în ghemul cu numărul 6 și-a pierdut serviciul. Părea că totul merge în favoarea tânărului jucător elvețian, dar Radu avea să reușească o revenire de zile mari. În ghemul imediat următor, Radu a izbutit rebreak-ul, ca mai apoi să pună stăpânire pe set și să se impună în tie-break.

Partida a intrat în decisiv, unde Radu Albot a părut jucătorul mai proaspăt și mai lucid. Deși și-a pierdut serviciul de două ori, chișinăuianul a reușit la rându-i trei break-uri, suficiente pentru a-și adjudeca setul la 3.

În urma acestei victorii, Radu Albot va juca în finala calificărilor cu Norbert Gombos din Slovacia.

This post was last modified on 19/07/2025 20:50 20:50

Tags: KitzbühelRadu Albotvictorie
Sport