X

VIDEO – A făcut țăndări trofeul Eurovision: Nemo a spart premiul fragil la scurt timp după ce i-a fost înmânat

VIDEO – A făcut țăndări trofeul Eurovision: Nemo a spart premiul fragil la scurt timp după ce i-a fost înmânat

Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia “The Code”. Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă., dar a primit altul în schimb, relatează Reuters.

Câştigătorul Eurovision primeşte trofeul oficial din sticlă al concursului, care are forma unui microfon clasic, cu detalii pictate. De asemenea, câştigătorul primeşte dreptul de a găzdui concursul în anul următor, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Nemo a spart premiul fragil la scurt timp după ce i-a fost înmânat, dar a primit unul nou pentru a-l înlocui.

“Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul”, a spus Nemo, râzând, la conferinţa de presă de după victorie, referindu-se la versurile melodiei cu care a câştigat competiţia.

Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia “The Code”. Primind trofeul de la Loreen, el a spus: “Sper ca acest concurs să se ridice la înălţimea promisiunilor sale şi să lupte pentru demnitate şi pace”. Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Pentru prima dată în istorie, o ţară a fost descalificată din competiţie, după ce cântăreţul şi rapperul olandez Joost Klein a fost exclus din spectacolul principal din cauza unui incident în care a fost implicată o femeie din echipa de producţie. Un protestatar a fost arestat şi mai mulţi sunt în arest, potrivit Poliţiei, în urma demonstraţiilor din jurul arenei.

Tags: ElvetiaEurovisionNemo
Diverse