VIDEO/ Cântec personalizat și candidat „ȘOR” sub acoperire. Cum a decurs a 2-a săptămână de campanie electorală

Publicat:

VIDEO/ Cântec personalizat și candidat „ȘOR” sub acoperire. Cum a decurs a 2-a săptămână de campanie electorală

Suntem la finele celei de a doua săptămâni de campanie electorală. Duminică, pe 29 septembrie s-a lansat oficial, în fața Parlamentului Republicii Moldova, candidatul blocului „Împreună”, Octavian Țîcu, scrie tvn.md.

Țîcu își dorește consolidarea forțelor pro-europene și unioniste, dar și securizarea parcursului de integrare europeană a Moldovei.

„Eu n-am ales în viață căi ușoare. Eu sunt omul care nu m-am întrebat niciodată ce a făcut acest stat pentru mine. Eu în totdeauna m-am întrebat ce am făcut eu pentru acest stat. Am venit într-un bloc european cu trei partide pro-europene, pentru că ne dorim salvarea parcursului de integrare europeană.”


Tot pe 29 septembrie s-a lansat în campania electorală, în orașul său natal – Hîncești,  Victoria Furtună, cea care candidează oficial independent la alegerile din 20 octombrie 2024.

„Primul lucru pe care mi-l asum este înaintarea inițiativei legislative pentru ca politicianul care nu-și va îndeplini promisiunile electorale să fie tras la răspundere penală pentru escrocherie.”

Chiar dacă Furtună candidează independent, bănuielile că ar fi omul lui ȘOR devin tot mai aproape de adevăr. Recent în spațiul public a apărut o înregistrare audio care confirmă acest lucru.

„Doamna Victoria Furtună este candidat independent, ea tot are electoralul ei. Acesta este indicația lui Ilan Mironovici și știți cum este vorba ceea: ordinul nu se discută. Activiștii și simpatizanții dumneavoastră trebuie să cunoască că la alegerile prezidențiale  când o să se ducă, dacă doamna o să ajungă până atunci și nu o să fie scoasă, atunci ei trebuie să voteze pentru dânsa. Mai sunt candidați înregistrați, plan B,C,D,E, dar până când informația este asta.”

Citește și: Promo-LEX: 32 de cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative în campania electorală

Tudor Ulianovschi, care va apărea în buletinul de vot sub numărul 10 s-a lansat oficial în campania electorală luni, pe 30 septembrie.

„Candidez independent la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Independent, însă, nu înseamnă singur. Sunt împreună cu cetățenii, dar și cu echipa mea, formată din oameni profesioniști și competenți, dedicați o viață întreagă sferelor sale de activitate. Republica Moldova are nevoie de schimbare, de fețe noi în fruntea țării noastre, de oameni credibili și competenți.”

Totuși, două zile mai devreme, acesta i-a solicitat lui Igor Munteanu, care a fost exclus din cursă, să-și unească forțele. Ulianovschi susține că… chiar dacă ideile lor „nu sunt toate congruente, țelul este identic: schimbarea politică în Republica Moldova, unde „vremurile bune” au devenit ne-bune, iar incompetența și excesele Puterii au devenit insuportabile pentru populație.”

Candidata Irina Vlah s-a lansat în campanie pe 29 septembrie, la Naslavcea. Totuși, potrivit candidatei, evenimentul a fost perturbat de activitatea poliției de frontieră care desfășura o operațiune specială de căutare a ucrainenilor.

„Operațiune specială de căutare a ucrainenilor care au încălcat regimul de frontieră. Acesta este motivul născocit ieri de poliția de frontieră pentru a justifica perturbarea evenimentului de lansare a campaniei mele electorale, la Naslavcea. Motivul este ridicol și evident că a fost gândit în grabă. Vreau să dau o mână de ajutor serviciului de frontieră și să avertizez că evenimentul final al campaniei mele electorale este planificat pentru 18 octombrie, la Giurgiulești.”

În cadrul unui interviu televizat, candidatul Renato Usatîi a declarat că schimbările pe care le va face implică lupte cu grupări semipolitice-semicriminale sau pur politice și criminale.

„Eu da, îmi asum că o să trebuiască să merg într-o mașină blindată așa cum a fost când eram primar de Bălți și am declarat război unor persoane care controlau mijloacele bănești la negru în piețele din municipiul Bălți, când mie mi se făceau oferte: hai domnule Usatîi 50 de mii de EUR pe lună și mai bine nu vă băgați.”

Pentru alegerile din 20 octombrie 2024, Comisia Electorală Centrală va tipări peste 2,7 milioane de buletine de vot. Acestea vor fi distribuite atât pentru secțiile de votare din țară, cât și pentru cele din diaspora, unde vor fi deschise 228 de secții în 37 de țări.​

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.