
Capsula cu trotil din drona căzută la Copanca a fost detonată în condiții de siguranță de către geniștii Armatei Naționale, precizează autoritățile de profil.
Citește și: Crima de la Dănceni: Victimele sunt două femei
Autoritățile au intervenit la fața locului după ce au confirmat prezența unei încărcături explozive, iar pericolul pentru populație a fost înlăturat în urma operațiunii controlate.
Precizăm că, potrivit specialiștilor, aparatul de zbor fără pilot reprezintă o dronă de tip Gheran-2 de proveniență rusească, care, în rezultatul exploziei cauzate de impactul cu solul și inflamării combustibilului din rezervor, avea aripile și partea posterioară arse. Cu toate acestea, precizează geniștii, partea de luptă era conectată la sistem, ceea ce nu a declanșat explozia. Potrivit geniștilor, drona deține o încărcătură explozivă de 40 kg, cu schije. Tipul de dronă depistat cântărește 248,2 kg.
Drona de război a explodat, în această noapte la Copanca, Căușeni. Potrivit Poliției, apelul la 112 a fost recepționat puțin după ora 01.00. Aparatul de zbor de mici dimensiuni a explodat la impactul cu solul și a provocat un incendiu. La fața locului au intervenit polițiștii și pompierii. Potrivit informațiilor preliminare, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Preliminar obiectul de zbor de tip Gheran 2 (Shahed 136) a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra regiunii Odesa, Ucraina.
This post was last modified on 13/07/2026 15:59 15:59