
Deputata BCS, Diana Caraman, a cerut în ședința Parlamentului să fie audiat șeful SIS și Procurorul General, în legătură cu declarațiile lui Donald Trump cu privire la „32 de milioane de dolari investite în Moldova pentru propagandă”. „Pentru ce propagandă au fost alocați banii și cine i-a pus în buzunar?”, s-a întrebat parlamentara. „Lăsați ipocrizia pentru alegeri”, a venit cu o replică deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici.
Eu la fel am urmărit subiectul, acolo era vorba că au beneficiat de acești bani „left wing” (n.r. partea stângă). Eu după câte știu la noi „left wing” e în acest sector (n.r. opoziția). Voi dacă știți ceva si noi nu știm, poate ne spuneți și nouă?!”, a intervenit președintele Parlamentului, transmite Unimedia.
Citeşte şi: Droguri găsite într-o unitate militară din R. Moldova – Stiripesurse.md
Cu o replică a venit deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici.
„Sunteți ipocriți până în măduva spinării. Dodon al vostru, și Chicu mulțumeau USAID. Lăsați ipocrizia pentru alegeri”, a declarat parlamentarul.
Ulterior, inițiativa BCS a fost respinsă de majoritatea parlamentară.
Donald Trump a vorbit, în timpul discursului din Congres, despre diverse programe despre care a spus că dezvăluie „risipa îngrozitoare” a guvernului federal și a enumerat mai multe țări, din întreaga lume, între care și Republica Moldova, dar și Serbia, în care susține că au fost folosite fonduri guvernamentale pe programe inutile.