VIDEO// CNA confirmă: Șapte angajați vamali, inclusiv șeful Biroului Vamal Nord au fost reținuți

Publicat:

VIDEO// CNA confirmă: Șapte angajați vamali, inclusiv șeful Biroului Vamal Nord au fost reținuți

Centrul Național Anticorupție confirmă: Șeful Biroului Vamal „Nord” al Serviciului Vamal, Nicolae Mazanca, precum și alți șase funcționari vamali, inclusiv șefi ai posturilor vamale din cadrul Biroului Vamal „Nord”, sunt cercetați penal pentru fapte de corupere pasivă.

Citește și: Număr record de pasageri pe AIC în primele șase luni ale anului


În urma perchezițiilor, efectuate în această dimineață, 6 vameși, inclusiv șeful Biroului, au fost reținuți pentru 72 de ore, iar un funcționar urmează a fi cercetat în stare de libertate.

Potrivit ofițerilor CNA, s-a constatat că bănuiții ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la persoane fizice și persoane juridice pentru urgentarea sau eludarea unor proceduri vamale, materializate prin favorizarea celor din urmă la introducerea sau tranzitarea bunurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contrar prevederilor legii. Astfel, în cadrul investigațiilor efectuate de CNA s-a documentat pretinderea și acceptarea de către bănuiți de la persoanele care introduceau marfă prin posturile vamale a unor remunerații ilicite ce variau între 1,5 mii de euro și 9 mii de euro.

Astăzi, au avut loc 21 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu și automobilelor funcționarilor vamali din cadrul Biroului Vamal „Nord”, implicați în schema infracțională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri”

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri” Prim-ministrul Dorin...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice” Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) anunță lansarea a două sesiuni noi,...

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.