X

VIDEO – Cum au fost păcăliți soldații ucraineni să cumpere mașini și drone care nu existau

VIDEO – Cum au fost păcăliți soldații ucraineni să cumpere mașini și drone care nu existau

Opt escroci ucraineni, coordonați de un rus, au fost arestați de poliţiştii din Ucraina şi Republica Moldova pentru că vindeau militarilor maşini şi drone inexistente. Ei au obţinut, în mod fraudulos, aproape un milion de euro, transmite Ukrainskaia Pravda.

„Operatorii Poliţiei Cibernetice din Kiev şi anchetatorii Departamentului de Investigaţii al Departamentului Principal al Poliţiei Naţionale din Kiev, sub supravegherea procedurală a Procuraturii oraşului Kiev, împreună cu Departamentul de Investigaţii Centru al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Republicii Moldova, au demascat un grup organizat de infractori care, începând cu anul 2023, escrochează militarii ucraineni, familiile acestora şi voluntarii sub pretextul vânzării de maşini şi drone inexistente pentru Forţele Armate ale Ucrainei”, arată un comunicat al poliţiei naţionale ucrainene, potrivit stiripesurse.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

Potrivit anchetei, grupul infracţional a fost organizat de un rus în vârstă de 34 de ani, care a împărţit complicilor săi responsabilităţile: unii furnizau în Moldova cartele SIM ale operatorilor de telefonie mobilă ucraineni, alţii creau anunţuri false pe platformele OLX, Bon.Ua, Avto-Ria, iar alţii se ocupau de o campanie publicitară pentru promovarea „serviciilor” lor pe internet.

În schema infracţională au fost implicate persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 46 de ani.

După începerea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, opt membri ai grupului s-au mutat din regiunea Odesa în Republica Moldova, unde au început să pună în aplicare scheme frauduloase.

Infractorii postau anunţuri pentru vânzarea de vehicule pentru Forţele Armate la preţuri atractive. Escrocii comunicau cu potenţialii cumpărători prin mesaje şi conveneau asupra unui avans pentru trimiterea unei maşini din străinătate sau achiziţionarea de drone.

„Deosebit de cinic a fost faptul că infractorii cereau victimelor să îşi documenteze afilierea la Forţele Armate sau în activităţile de voluntariat. Apoi, după ce au primit banii de la acestea, escrocii şi-au bătut joc de victime, au trimis mesaje cu slogane în sprijinul Federaţiei Ruse, au şters corespondenţa şi au blocat clienţii, fără a-şi îndeplini obligaţiile”, a precizat poliţia ucraineană.

Și-au luat mașini de lux și bijuterii 

Banii au fost folosiţi de escroci pentru a-şi cumpăra maşini de lux şi bijuterii din aur.

În timpul percheziţiilor, autorităţile au confiscat bani, aproximativ 250.000 mii de hrivne şi 61.000 de dolari, 20 de vehicule premium, aproximativ 5 kg de obiecte din aur, telefoane mobile, peste 80 de carduri emise de bănci din Moldova, Ucraina şi Rusia, arme, registre contabile şi echipamente informatice.

Până în prezent, au fost stabilite 67 de episoade de activitate infracţională, iar valoarea preliminară a prejudiciului depăşeşte 46 de milioane de UAH (circa 1 milion de euro), au informat autorităţile de la Kiev.

La rândul său, Poliţia Republicii Moldova a anunţat că împreună cu procurorii de la Criminalitate Organizată a reţinut miercuri opt cetăţeni ucraineani, care, prin înşelăciune, ar fi obţinut un avans de circa 3 milioane de lei moldoveneşti (circa 51.000 de euro) de la 40 de militari ucraineni.

Cu aceşti bani, obţinuţi în urma unor campanii de colectare de fonduri, militarii ucraineni intenţionau să cumpere maşini „pentru apărarea estului Ucrainei”. Activi pe frontul din Ucraina, ei au transferat banii celor opt persoane urmând ca acestea să le livreze maşinile, inclusiv de teren, pe care cumpărătorii le identificaseră din anunţurile de pe internet.

„După transferarea banilor, însă, maşinile nu le erau livrate militarilor şi nici banii nu le erau întorşi. În ziua ce urma transferului de bani (sau în unele cazuri peste câteva zile), bănuiţii extrăgeau banii transferaţi din bancomatele din Moldova sau îi foloseau direct pentru achitarea unor servicii sau cumpărături. Menţionăm faptul că în episoadele investigate de autorităţile din Ucraina sunt peste 100 de victime. Însă, urmare a intervenţiei autorităţilor de drept de la Chişinău şi Kiev, activitatea ilegală a grupului criminal organizat a fost destructurată, iar fenomenul a încetat”, au declarat reprezentanţii poliţiei de la Chişinău, citaţi de NewsMaker.

Suspecţii reţinuţi aveau statut de refugiaţi din Ucraina în Republica Moldova.

„În Moldova au fost ridicate diverse bunuri prezumtiv cumpărate cu banii obţinuţi prin înşelătorie: 22 de automobile de lux (înregistrate pe numele unor persoane interpuse din categorii sociale vulnerabile, introduse inclusiv prin contrabandă, inclusiv Porsche, Mercedes-AMG G63 (Gelandewagen), preponderent BMW X5, X6, X7), bijuterii presupuse a fi din aur în cantitate de 4,5 kg ce urmează a fi supuse expertizării, mijloace băneşti rezultate din escrocheria comisă, precum şi peste 80 de carduri bancare din Moldova, Ucraina şi Rusia”, au mai precizat oamenii legii de la Chişinău.

Tags: Moldovasoldatiucraina
Externe