Doi bărbați au fost reținuți de poliție și riscă până la 15 ani de închisoare, fiind suspectați de implicare în circulația ilegală a drogurilor. Operațiunea a fost realizată de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău – Oficiul Ciocana și cu sprijinul mascaților BPDS „Fulger”.
Unul dintre suspecți, un bărbat în vârstă de 50 de ani, originar din Căușeni, a fost depistat cultivând plante de cânepă în gospodăria proprie, plantele fiind crescute în condiții speciale.
Într-un alt caz, la domiciliul unui bărbat de 33 de ani, polițiștii au găsit și ridicat cocaină, pregătită pentru comercializare.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora.












