VIDEO – Eurodeputaţii britanici au făcut spectacol la plecarea definitivă din Parlamentul European

Publicat:

În sunet de cimpoi şi agitând drapelul britanic Union Jack, mai mulţi eurodeputaţi britanici din Partidul Brexit au părăsit vineri definitiv Parlamentul European, într-o punere în scenă atent orchestrată, relatează AFP, potrivit agerpres.

În faţa camerelor de filmat, deputaţii britanici, printre care Ann Widdecombe, Rupert Lowe şi Claire Fox, au pozat în faţa clădirii parlamentului, purtând un banner pe care scria ‘Brexodus Express’.


Citeşte şi: Premierul francez vrea să revină în fotoliul de primar

Liderul lor Nigel Farage şi-a făcut bagajele încă de miercuri seară, după votul istoric prin care eurodeputaţii au aprobat acordul de retragere a Marii Britanii din UE, la trei ani şi jumătate de la referendumul din 2016.

‘Goodbye! Nu vom reveni’, a spus Ann Widdecombe, înainte ca mica delegaţie să urce în taxiuri, îndreptându-se spre gara de unde urmau să ia trenul Eurostar cu destinaţia Londra.

‘Dacă credeţi în democraţie, urmaţi-ne exemplul’, a spus Rupert Lowe. ‘Ne readucem acasă suveranitatea. Este ceea ce vrea poporul britanic’, a continuat el, declarându-se ‘încântat’ să revină acasă.

Citeşte şi: Grecii protestează împotriva unui acord militar semnat între Atena și Washington – VIDEO

Vineri este şi ultima zi în care steagul britanic flutură la instituţiile Uniunii Europene.

Consecinţele concrete ale acestui ‘divorţ’ pentru cetăţeni şi companii nu vor fi totuşi imediate. Regulile comunitare vor continua să se aplice în timpul unei perioade de tranziţie, prevăzută să se încheie la sfârşitul anului şi în care Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie, în principal comercială.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.