X

VIDEO – O femeie a fost TÂRÂTĂ afară dintr-un avion, după ce s-a plâns că este alergică la câini

Compania aeriană Southwest Airlines şi-a cerut scuze după apariţia unor imagini online, în care o femeie este târâtă afară dintr-un avion, de către mai mulţi ofiţeri de poliţie.

Femeia a fost scoasă din aeronavă după ce se plânsese însoţitorilor de zbor că este alergică la animalele de companie.

Conform companiei, la bord se aflau într-adevăr animale domestice, în zborul ce efectua o cursă între Baltimore şi Los Angeles.

Reclamantei i s-a solicitat să prezinte un act medical care să justifice alergia de care spunea că suferă. Neavând cum să dovedească acest lucru, stewarzii i-au cerut femeii să coboare şi au chemat în sprijin ofiţerii Autorităţii din Transporturile Aeroportuare.

Un pasager a filmat scenele de mai jos, în care femeia este luată pe sus de forţele de ordine, în timp ce ea protestează şi ţipă, spunând că trebuie să ajungă urgent la LA, unde tatăl său va suferi o intervenţie chirurgicală.
Pasagerul care a surprins aceste imagini a povestit pentru NBC că femeia a spus că are o ‘alergie mortală’ la câini şi a cerut ca cele două animale să fie date jos din avion.

Femeia, care pretindea că este profesoară, i-a acuzat pe ofiţeri că i-au rupt pantalonii, cerând insistent să nu fie atinsă.
Pe filmare se aude cum personalul de la bord şi ofiţerii cer celorlalţi pasageri să nu mai înregistreze aceste scene.

În urma acestui incident, Southwest Airlines şi-a oferit scuze în mod public, dar a subliniat faptul că pasagera debarcată cu forţa a refuzat să prezinte un act doveditor, care să-i confirme maladia.

Tags: alergieavionBaltimorefemeielos angelespasagerSouthwest AirlinesSUA
Categorii: Știrile zilei