VIDEO Kg-me de droguri în vama Leușeni. Veneau în Moldova într-un bagaj neînsoțit

Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei ai Serviciului Vamal, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, investighează un caz de contrabandă cu aproximativ 6,3 kg de substanță presupusă a fi drog.

Citește și: Vartic este investigat sub aspectul violenței în familie cu determinare la suicid

Cauza penală a fost pornită după ce funcționarii postului vamal Leușeni au verificat un bagaj neînsoțit dintr-un autocar de rută, care se deplasa din România spre Chișinău.  Autocarul s-a prezentat la control în seara zilei de 12 martie, iar în urma verificărilor detaliate a fost identificată o valiză ce conținea 12 pachete cu o substanță cristalină, cu miros specific. Pentru confirmarea suspiciunilor, angajații vamali au verificat substanța cu un dispozitiv portabil de analiză a substanțelor narcotice. Potrivit rezultatelor preliminare, substanța depistată ar fi drog de tip PVP („sare”), care la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să fie supuse expertizării, pentru verificare finală, în vederea anexării la dosarul penal de contrabandă.

Autocarul în care se aflau 18 pasageri a fost escortat de oamenii legii până la locul de sosire la gară, pentru a permite debarcarea acestora.

Ulterior, șoferul autocarului, un bărbat cu vârsta de 56 de ani, cu dublă cetățenie moldovenească și română, a fost reținut pentru 72 de ore, în calitate de bănuit. 

This post was last modified on 13/03/2026 11:01 11:01

Tags: contrabanda cu droguridroguriLeușenivama Leuşeni
Știrile zilei