
Astăzi, 9 mai, în Republica Moldova sunt marcate două sărbători – Ziua Victoriei asupra fascismului și Ziua Europei. Este o zi dedicată păcii, unității și reflecției asupra suferințelor provocate de război.
Președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de miniștri, ambasadori și alte oficialități, au depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”.
Citeşte şi: “Şoc” şi “exaltare” în Statele Unite după alegerea primului papă american – Stiripesurse.md
„Astăzi este o zi cu o semnificație dublă pentru Republica Moldova și întreaga lume. După ce pe 8 mai 1945 a fost anunțată victoria împotriva nazismului, în data de 9 mai 1945 a fost prima zi de pace în Europa, după ani de suferință și prăpăd. Victoria păcii a redat speranța unui viitor construit pe libertate, demnitate și solidaritate între popoare.
Ne adunăm cu gândul și inima pentru a comemora una dintre cele mai dureroase pagini din istoria omenirii, cel de-al Doilea Război Mondial. Un război în care au murit pentru 70 de milioane de oameni.
(…) Moldova a fost parte a tragediei, dar și partea victoriei păcii. 56.000 de moldoveni nu s-au mai întors acasă de pe front, practic fiecare familie a pierdut pe cineva drag.
Ei și-au dat viața ca noi să trăim în pace. Datoria noastră e să păstrăm pacea și să onorăm sacrificiul lor cu respect și liniște”, a declarat președinta Maia Sandu.