VIDEO Ministerul Culturii îi îndeamnă pe moldoveni să lase telefonul și să descopere arta

Ministerul Culturii a lansat un spot video de sensibilizare prin care îi încurajează pe cetățeni să petreacă mai mult timp în contact cu arta, patrimoniul și valorile culturale ale Republicii Moldova, în detrimentul utilizării excesive a telefoanelor mobile, transmite Moldpres.

Prin mesajul „Lasă telefonul, descoperă arta!”, instituția atrage atenția asupra importanței menținerii unei legături active cu spațiile culturale și cu patrimoniul național, într-o perioadă în care tehnologia și dispozitivele mobile ocupă o parte tot mai mare din viața cotidiană.

Potrivit Ministerului Culturii, muzeele, teatrele, bibliotecile, sălile de concert și galeriile de artă oferă oportunitatea de a cunoaște istoria, creația artistică și valorile care au contribuit la formarea identității culturale a Republicii Moldova.

„Într-o perioadă în care suntem tot mai absorbiți de telefoane, devine cu atât mai important să rămânem conectați la artă, patrimoniu și cultură”, se menționează în mesajul instituției.

Autoritățile subliniază că accesul la cultură contribuie la păstrarea memoriei colective și la consolidarea legăturii cu valorile care definesc societatea. În acest context, cetățenii sunt îndemnați să își îndrepte atenția spre oferta culturală disponibilă în întreaga țară și să redescopere patrimoniul național.

Campania se desfășoară sub sloganul „Lasă telefonul, descoperă patrimoniul și cultura Republicii Moldova!”, promovând participarea publicului la activități culturale și vizitarea instituțiilor de cultură.

This post was last modified on 13/06/2026 14:20 14:20

Tags: artaMinisterul Culturiitelefon
Cultură și Media