VIDEO Ministerul Justiției a creat un grup de lucru pentru consolidarea luptei anticorupție

Ministerul Justiției a instituit un grup de lucru format din reprezentanți ai instituțiilor relevante și experți în domeniu, care va analiza eficiența cadrului legal și instituțional în combaterea corupției. Scopul inițiativei este identificarea unor soluții concrete pentru consolidarea capacității statului de a preveni și sancționa acest fenomen.

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a subliniat importanța demersului și a explicat că, în ultimii ani, sistemul de justiție a trecut prin mai multe reforme menite să eficientizeze lupta anticorupție și să întărească instituțiile statului.

„În prezent, constatăm progrese semnificative în combaterea flagelului corupției. Instituțiile statului au reușit să facă față unor ingerințe externe fără precedent, s-a dublat numărul dosarelor care ajung în instanță și, pentru prima dată, avem condamnări ale funcționarilor publici de nivel înalt. Scopul nostru este ca instituțiile să funcționeze, iar noi le vom susține și încuraja în acest demers”, a declarat Vladislav Cojuhari.

Potrivit ministrului, grupul de lucru va analiza nu doar legislația și practicile existente, ci și experiența internațională, inclusiv recomandările Comisiei de la Veneția, pentru a formula propuneri de ajustare a cadrului normativ.

„Analizăm cu atenție atât recomandările Comisiei de la Veneția, cât și recomandările formulate de echipa ministerului. Ulterior, vom veni cu un set de măsuri necesare pentru modificarea cadrului normativ. Toate acestea se rezumă la obiectivul fundamental – eficiența instituțiilor în lupta cu fenomenul corupției”, a mai menționat ministrul Justiției.

Grupul de lucru își va continua activitatea până la finalizarea recomandărilor și a propunerilor privind modificarea cadrului legal și instituțional, urmând ca acestea să fie prezentate autorităților pentru implementare.

Tags: anticoruptiecreatgrup de lucru pentru consolidarealupteiministerul justitiei
Justiţie