VIDEO – Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă

Publicat:

VIDEO – Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă

Rusia a atacat luni puternic capitala Ucrainei, Kievul, fiind lovit inclusiv un spital de copii. Momentul în care racheta lovește unitatea spitalicească a fost surprins de camerele din zonă și arată racheta cum se îndretptă spre clădire, iar apoi o explozie apare în fundal.


În timpul atacului cu rachetă, un medic din spital făcea o intervenție chirurgicală, când a fost aruncat înapoi de valul exploziei, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Cei mici făceau dializă în spital. Potrivit autorităților de la Kiev, au fost avariate sălile de reanimare, sălile unde au loc operațiile și secția de oncologie.

 

Cei mici și-au continuat apoi dializa afară din spital, pe trotuar.

 

Ce spune Zelenski și Rusia

“Unul dintre cele mai importante din Europa spitale pentru copii”, spitalul Ohmatdet, a fost avariat în capitală, a denunţat Zelenski pe platforma X. “Rusia nu poate susţine că nu ştia unde cad acest rachete şi trebuie trasă pe deplin la răspundere”, a adăugat liderul ucrainean, conform Agerpres. Potrivit serviciilor de securitate ucrainene, doi îngrijitori medicali au fost ucişi în acest spital şi şapte copii au fost răniţi.

Armata rusă a negat responsabilitatea sa, afirmând că spitalul a fost lovit de resturi ale unor rachete antiaeriene ucrainene.

Declarațiile autorităților ucrainene cu privire la o presupusă lovitură intenționată cu rachete a Federației Ruse asupra unor ținte civile nu corespund realității, fotografiile și videoclipurile de la fața locului confirmând faptul distrugerilor în legătură cu prăbuşirea unei rachete de apărare antiaeriană ucrainene, au anunţat surse din cadrul Ministerului rus al Apărării pentru TASS, relatează Rador Radio România. “Declarațiile reprezentanților regimului de la Kiev cu privire la un presupus atac intenționat cu rachete al Rusiei asupra unor obiective civile sunt absolut neadevărate” – se afirmă într-un comunicat al ministerului rus. Surse din cadrul Ministerului rus al Apărării au adăugat că numeroase fotografii și înregistrări video publicate de către Kiev confirmă faptul că distrugerile au fost provocate din cauza căderii unei rachete de apărare aeriană ucrainene, care a fost lansată dintr-un sistem de rachete antiaeriene din oraș. Ministerul rus al Apărării a subliniat că astfel de „isterii ale regimului de la Kiev” au loc de câțiva ani și de fiecare dată înainte de „o întâlnire sau summit” al „patronilor lor din NATO”. După cum au adăugat surse din cadrul ministerului rus, Forțele Armate Ruse au lovit ținte ale complexului militar-industrial ucrainean ca răspuns la tentativele de atac asupra obiectivelor rusești.

Context

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte peste 50 au fost rănite în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete, luni, în prima parte a zilei, asupra Ucrainei, a anunţat ministrul de interne ucrainean Ihor Klimenko. Kievul a fost printre oraşele cel mai grav afectate, alături de Krivoi Rog, în sudul Ucrainei.

Forţele ruse au tras “peste 40 de rachete” de diferite tipuri asupra mai multor oraşe din Ucraina, între care capitala Kiev, unde cel puţin şapte persoane au fost ucise, transmite administraţia militară din Kiev, care a avertizat pe contul său de Telegram cu privire la un atac “masiv” asupra “întregii Ucraine”, potrivit AFP şi EFE.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a acuzat Rusia că ”ia fără milă drept ţină civilii ucraineni”, după loviturile masive care au făcut luni zeci de morţi şi răniţi în Ucraina, inclusiv într-un spital pentru copii, informează AFP.

“Ucraina are nevoie de o apărare aeriană chiar acum. Toţi cei responsabili de crimele de război ruse vor trebui să dea socoteală”, a declarat Borrell pe reţeaua socială X.

“Teroriştii ruşi au atacat din nou masiv Ucraina cu rachete. (Au atacat) diferite oraşe: Kiev, Dnipro, Krivoi Rog, Sloviansk, Kramatorsk”, a reacţionat imediat pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căruia “imobile de locuit, infrastructuri şi un spital pentru copii au fost avariate”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă În doar o lună, aproximativ 150 de milioane de americani vor vota pentru Kamala...

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei...

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea ‘transforma’ modul de tratare a bolii

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea 'transforma' modul de tratare a bolii Oamenii de ştiinţă au început un studiu clinic pe scară largă...

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară

Un cetățean străin care s-ar fi implicat în treburile interne ale Republicii Moldova, expulzat din țară Un străin, în vârstă de 60 ani a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.