Mormântul Andreei Cuciuc ar fi fost profanat. Potrivit unei postări publicate pe rețelele sociale de Minodora Calistru-Prisacu, crucea ar fi fost deplasată din loc, florile – răsturnate, iar fotografia de pe mormânt – deteriorată.
De asemenea, au fost observate urme pe mormânt și obiecte care ar sugera posibile acțiuni de vandalism, transmite Unimedia.
Citeşte şi: Vinerea Mare: Semnificația zilei în care a fost răstignit Hristos – Stiripesurse.md
„Când am deschis mesajul, am încremenit: cineva a profanat mormântul Andreei. Crucea era mișcată din loc, florile erau răsturnate, fotografia spartă”, a scris Minodora Calistru-Prisacu.
Aceasta a relatat că a discutat cu membrii familiei tinerei, care sunt profund afectați de cele întâmplate. Potrivit sursei citate, părinții ar lua în calcul să stea mai des în apropierea locului de veci, pentru a preveni astfel de incidente.
„Când am deschis, am încremenit: cineva a profanat mormântul Andreei. Crucea era mișcată din loc, probabil au încercat să o smulgă, florile erau răsturnate fotografia spartă stecla și ruptă, pași pe mormânt, lumânări stranii probabil ritualuri de ,,vrăji ” fac nebunii că, ei cred în așa diavolisme. Nu am cuvinte. Ce fel de om trebuie să fii ca să faci așa ceva? Ce întuneric, ce lipsă de suflet, ce josnicie.
Am întrebat-o pe Diana pe cine suspectează. Mi-a spus doar că, indiferent cine este, Dumnezeu îl va pedepsi aspru, pe el și pe tot neamul lui. Apoi am vorbit cu Igor. Dacă pentru Diana am găsit, cu greu, câteva cuvinte de alinare, în fața durerii lui am rămas neputincioasă. Cum să liniștești un tată care plânge de neputință? Andreea era pentru Igor totul și lumină, și viață, și sens”, se arată în postare.












