Premierul Alexandru Munteanu a comentat cazul dronei descoperite la Pepeni, calificând situația drept „ciudată” și chiar „comicǎ”, însă a subliniat că incidentul trebuie investigat serios de autorități.
„Este o istorie care mi se pare puțin ciudată, deci, trebuie investigat ce s-a întâmplat și de unde s-a luat drona ceea în satul acela (c – n.r.). Mi se părea puțin comică situația, dar trebuie investigată”, a declarat Alexandru Munteanu, transmite tvrmoldova.md.
Prim-ministrul atenționează că survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești este o chestie serioasă. El a amintit că, în această săptămână, a avut loc Consiliul Suprem de Securitate, unde a fost discutat și adoptat un plan de reziliență.
„Eu am fost în Kiev atunci când a început războiul. Eu țin minte ce înseamnă atunci când ajung exploziile și zboară dronele deasupra capului tău. Este o chestie foarte serioasă. Noi, aici, la Guvern, o luăm foarte serios. Precum știți, alaltăieri, a avut loc Consiliul Suprem de Securitate, unde am discutat și un plan de reziliență, adică, întreprindem toate măsurile pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri”, a precizat Munteanu.
Ieri, 3 decembrie, pe rețelele sociale au apărut imagini cu o dronă transportată în remorca unui motocultor. Aparatul a fost găsit pe un câmp de un localnic din Pepeni, Sângerei.
Poliția s-a deplasat la fața locului și a constatat că bărbatul a găsit drona sâmbǎtǎ, pe un deal din apropierea localitǎții.
După ce aparatul a fost găsit pe câmp, doi localnici l-au dezmembrat.












