
Mai multe persoane s-au adunat în fața Judecătoriei Buiucani pentru a protesta în susținerea bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul și a secretarei Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, Svetlana Popan.
Grupul a venit cu pancarte – „Vocea poporului este pentru Guțul și Popan” și „Scaunul se clatină sub Sandu”, transmite Unimedia.
Totodată, oamenii scandau „Vrem justiție corectă”.
Amintim că Evghenia Guțul a fost reținută marți, 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii susțin că bașcanul ar fi încercat să se eschiveze de la urmărirea penală.
Pe data de 1 aprilie a avut loc o altă ședință de judecată în cauza în care Guțul este învinuită de finanțarea ilegală a partidelor sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, unde Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins cererea procurorilor privind arestul preventiv al Evgheniei Guțul pentru 30 de zile.
La 17 aprilie Curtea de Apel Centru a respins recursul procurorilor, care insistă pe plasarea în izolator, dar și cel al avocaților, care au solicitat eliberarea Evgheniei Guțul. Așadar, bașcanul Găgăuziei rămâne în arest la domiciliu.