X

VIDEO: Operațiune specială la Chișinău. Au fost ridicate țigări de contrabandă de 14 milioane

VIDEO: Operațiune specială la Chișinău. Au fost ridicate țigări de contrabandă de 14 milioane

Operațiune specială la Chișinău. În urma mai multor percheziții, oamenii legii au ridicat un lot cu țigări de contrabandă în valoare de peste 14 milioane de lei.

Citește și: Focuri de armă peste Prut. Un cetățean moldovean implicat. Transporta migranți

Operațiunea s-a desfășurat la Bălți. O parte din acestea prezumtiv ar fi de contrabandă din Ucraina. Perchezițiile au fost desfășurate la gheretele din oraș ale unor comercianți – un bărbat și a o femeie cu vârste de 61 și 45 de ani – precum și la o a doua femeie cu vârsta de 62 de ani, care-i oferise bărbatului spațiu de păstrare a țigărilor.

De asemenea, de la cei doi au fost ridicați 140.000 de euro și 490.000 de lei care ar proveni din activitate ilegală și care acum constituie probe în dosar. A patra persoană a intrat în vizorul oamenilor legii atunci când comunica cu cei doi comercianți, în vederea furnizării țigărilor.

Acesta a fost documentat timp de două luni, după care a fost reținut pentru 72 de ore. La reținerea acestuia, oamenii legii i-au ridicat și permisul de conducere auto, emis de autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului, pe un alt nume, însă cu fotografie reală. Acum, bărbatul este în custodia statului timp de 30 de zile, pentru evitarea eschivării lui și efectuarea obiectivă a investigațiilor penale.

Anterior, acesta a fost condamnat pentru escrocherie la 15 ani închisoare, iar în România – la doi ani închisoare, pentru contrabandă cu țigări, după care a fost anunțat în căutare de către Biroul Național Interpol din București.

Investigațiile continuă, inclusiv în vederea stabilirii cantității de țigări din cele ridicate, care ar fi fost aduse prin contrabandă din Ucraina.

Tags: captura de tigarioperatiune speciala la Bălțitigari de contrabanda
Știrile zilei