VIDEO Percheziții la Ialoveni: doi bărbați, suspectați de trafic de droguri

Ofițerii de investigație din Ialoveni au efectuat percheziții la domiciliile a două persoane suspectate de circulația ilegală a drogurilor.

În satul Mileștii Mici, la locuința unui bărbat de 39 de ani, polițiștii au descoperit pungi cu masă vegetală cu miros specific, un aparat artizanal destinat consumului de droguri și o armă deținută ilegal.

De asemenea, o altă percheziție a avut loc la domiciliul unui bărbat de 36 de ani din Ialoveni, unde au fost ridicate pachete cu masă vegetală mărunțită, având miros specific plantelor de cannabis.

Toate substanțele și obiectele ridicate au fost transmise Centrului tehnico-criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru analize.

Ambii suspecți au antecedente penale pentru fapte similare și sunt cercetați penal. Oamenii legii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale.

Citeşte şi: Pescar salvat de la înec după ce a căzut sub gheața unui lac din Chișinău

Tags: Doi bărbațiIaloveniperchezitiisuspectaţitrafic de droguri
Categorii: SocialȘtirile zilei