
În contextul manifestației organizate marți, 9 iulie, în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, poliția a documentat acțiuni ilegale legate de distribuirea de bani către participanții la protest. Potrivit autorităților, astfel de fapte afectează grav esența unei întruniri publice și compromit credibilitatea mesajului civic.
Inspectoratul General al Poliției a reamintit că, începând cu luna iunie curent, pretinderea, acceptarea sau primirea de mijloace financiare pentru participarea la proteste, fie în nume propriu, fie pentru o altă persoană, reprezintă contravenție și este sancționată cu amendă de până la 7.500 de lei.
„Poliția respectă dreptul cetățenilor la întruniri și încurajează exprimarea liberă a opiniilor în condițiile legii nr. 26/2008, însă condamnă ferm orice tentativă de denaturare a acestui drept prin oferirea de bani sau manipulare organizată”, se arată în mesajul autorităților.
Instituția mai precizează că va acționa cu fermitate pentru prevenirea și sancționarea acestor practici ilegale, menționând că astfel de acțiuni subminează caracterul democratic al libertății de exprimare.