StiripesurseSocialVIDEO Polițiștii de frontieră au destructurat o reţea de falsificare a...

VIDEO Polițiștii de frontieră au destructurat o reţea de falsificare a documentelor oficiale

Publicat:

Poliția de Frontieră a deconspirat activitatea unui grup infracțional specializat în falsificarea documentelor oficiale, care imitau acte emise de instituții publice din Republica Moldova și din mai multe state europene.

Conform materialelor cauzei penale, documentele falsificate purtau însemnele unor instituții publice din Republica Moldova, România, Italia, precum și din alte state europene. Acestea ar fi fost confecționate cu scopul de a fi utilizate în diverse situații, inclusiv pentru inducerea în eroare a autorităților competente.

Citeşte şi: „Primăvara 2026” mobilizează autoritățile și cetățenii pentru extinderea pădurilor pe ambele maluri ale Prutului – Stiripesurse.md

Oamenii legii au mai constatat că în cadrul schemei infracționale, un tânăr în vârstă de 21 de ani ar fi avut rolul de intermediar, fiind responsabil de transmiterea documentelor falsificate către destinatari aflați peste hotare, prin intermediul coletelor neînsoțite.

În baza autorizațiilor emise de instanța de judecată, polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul acestuia, de unde au fost ridicate mai multe obiecte și mijloace de probă relevante pentru cauza penală.


Inițial, tânărul a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, la demersul procurorului de caz, instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii preventive de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta este cercetat penal în baza art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal al Republicii Moldova, care prevede răspunderea pentru falsificarea documentelor oficiale. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției.

Polițiștii de frontieră continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Citeşte şi:  20 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Iurie Radulov, aka „Babior”, a fost dat în urmărire prin Interpol

Autoritățile din Republica Moldova l-au plasat în căutare internațională pe Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă drept „Babior”. Iurie Radulov fusese condamnat pe viață...

Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a îndemnat sâmbătă aliatul său Iranul să înceteze atacurile împotriva vecinilor săi din Golf, ca represalii pentru loviturile americano-israeliene asupra...

Secretariatul Parlamentului a prezentat bilanțul activității pe anul 2025

Secretariatul Parlamentului a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025, anunțând realizarea a 95% dintre indicatorii stabiliți. Datele au fost prezentate de șefii subdiviziunilor în...

Trafic intens la Vama Sculeni

La această oră, la postul vamal de frontieră Sculeni, se înregistrează trafic intens de călători și mijloace de transport, fiind aglomerată direcția de ieșire...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.