
Tehnologia, inovația și creativitatea s-au întâlnit în cadrul celei de-a șasea ediții a festivalului „Chișinău Maker Faire”, unde participanții și-au prezentat proiectele și au demonstrat cum ideile pot prinde viață cu ajutorul științei aplicate.
Printre atracțiile evenimentului s-a numărat un simulator auto creat de David Caraman, un tânăr de 18 ani pasionat de jocurile pe calculator, transmite moldova1.md.
„Este complicat din punct de vedere ca schemă să o faci, nu e așa de ușor cum pare. Trebuie să fie și solid, și practic. Trebuie să încapi în el, să poți să te miști. Scaunul l-am luat de la dezmembrări auto, volanul l-am cumpărat din România, televizorul l-am luat de acasă”, a povestit tânărul.
Vizitatorii nu s-au limitat doar la admirarea exponatelor, ci au participat și la diverse ateliere interactive. Unul dintre acestea le-a oferit posibilitatea să construiască inimi luminoase din LED-uri și să învețe noțiuni de bază din domeniul electronicii.
„Avem așa un kit de luminițe, în formă de inimioară, unde sunt multe componente. Scopul va fi să lipim fiecare componentă de placa de bază”, a explicat elevul Daniel Chirstea.
Pe lângă proiectele tehnologice, festivalul a găzduit și expoziții de creații artizanale. Alina Iamboglo și-a prezentat colecțiile de bijuterii handmade realizate din plante și ierburi naturale.
„Este afacerea mea și a surorii mele. Ne ocupăm cu asta de mai bine de zece ani. Este o muncă migăloasă. Începând de la trei zile până la o săptămână, depinde de model. Noi nu facem un exemplar, ci o întreagă colecție”, a spus meșterița.
Organizatorii afirmă că scopul festivalului este de a reuni într-un singur loc inventatori, creatori și pasionați de tehnologie, oferindu-le posibilitatea să își prezinte proiectele și să inspire publicul.
„Acest eveniment minunat adună mulți makeri, creatori. Avem și multe activități pentru fiecare vizitator, cum ar fi workshop-uri, divertisment, jocuri, simulatoare și tombolă. Oamenii devin mai creativi și mai dornici să construiască ceva, să producă și să repare lucruri, nu doar să consume”, a declarat Iulian Lungu, organizatorul evenimentului.
Festivalul „Chișinău Maker Faire” a ajuns în acest an la cea de-a șasea ediție, reunind zeci de expozanți și sute de vizitatori interesați de tehnologie, inovație și creație.
This post was last modified on 14/06/2026 10:46 10:46