
Un bărbat din Bender a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi golit contul bancar al unui bătrân din Hîncești, pe care păstra peste 100.000 de lei.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, incidentul a avut loc în luna martie a acestui an, suspectul, parte a unui grup infracțional, l-a contactat telefonic pe bătrânul de 75 de ani, pretinzând că este reprezentant al Băncii Naționale a Moldovei.
Citeşte şi: Demisii în serie înainte de o nouă remaniere guvernamentală în Ucraina – Stiripesurse.md
În realitate, membrii grupului infracțional ar fi folosit datele obținute telefonic de la victimă, pentru ca să-și creeze un cont pe aplicația telefonică.
Ulterior, la jumătate de oră de la discuția telefonică, bănuitul cu vârsta de 41 de ani a intrat în câteva magazine din Anenii-Noi și a cumpărat trei telefoane scumpe, precum și câteva accesorii, în sumă de circa 80.000 de lei.
Ulterior, de pe contul victimei au fost transferate în Kazahstan aproximativ 15.000 de lei.
A doua zi de la apelul bănuitului, bătrânul și-a contactat banca, care i-a comunicat despre cumpărăturile efectuate, după care a anunțat autoritățile de drept. Așa cum bănuitul se ascundea de autorități, acesta a fost anunțat în căutare de Inspectoratul de Poliție din Anenii-Noi.
La 6 septembrie, suspectul a fost reținut în vamă, în nordul R. Moldova, la Costești, atunci când încerca să ajungă în România.
La solicitarea PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile continuă în cadrul dosarului care vizează escrocherii similare, în valoare totală de aproximativ 1.000.000 de lei.