VIDEO Șase străini au fost prinși când încercau să treacă ilegal frontiera de stat

Șase cetățeni străini aflați ilegal în Republica Moldova au fost depistați în timp ce ar fi încercat să treacă ilegal frontiera de stat. Este vorba despre trei cetățeni ai Indiei și trei cetățeni ai Nepalului, care urmează să fie îndepărtați sub escortă din țară.

Cei șase străini au fost depistați de angajații Direcției regionale Nord a Inspectoratului General pentru Migrație și ai Direcției regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Potrivit IGM, aceștia se aflau în situație de ședere ilegală și erau implicați într-o tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Este vorba despre trei cetățeni ai Republicii India și trei cetățeni ai Republicii Federale Democratice Nepal.

În baza demersurilor înaintate de Inspectoratul General pentru Migrație, Judecătoria Bălți a dispus plasarea celor șase persoane în custodie publică, în vederea îndepărtării lor sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, acestora le-a fost aplicată interdicția de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani.

Inspectoratul General pentru Migrație reamintește că nerespectarea legislației privind regimul străinilor poate atrage aplicarea măsurilor de îndepărtare, inclusiv returnarea sub escortă, plasarea în custodie publică și instituirea interdicției de intrare în țară.

This post was last modified on 10/07/2026 12:11 12:11

Tags: indieniInspectoratul General pentru Migrație (IGM)Judecătoria Bălținepalezistraini
Știrile zilei