StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Schemă infracțională gestionată din penitenciar. Un „общак” – destructurat

VIDEO Schemă infracțională gestionată din penitenciar. Un „общак” – destructurat

Publicat:

Oamenii legii au documentat și destructurat activitatea unui grup infracțional organizat, implicat în acumularea mijloacelor financiare în așa-numitul „общак” sau visterie criminală.

Citește și: Un obiect asemănător unei drone, depistat într-un câmp de la Telenești. IGP: Părțile depistate nu prezintă pericol pentru cetățeni

Potrivit investigațiilor, de la începutul acestui an până în prezent, mai mulți deținuți din penitenciarele Republicii Moldova, membri ai organizației criminale conduse de așa-zisul „hoț în lege” „Kitaeț”, colectau bani prin amenințări cu răfuială fizică. Mijloacele financiare erau destinate susținerii și dezvoltării organizației criminale, precum și promovării așa-numitelor „legi hoțești”.

Oamenii legii au stabilit că grupul era format din lideri informali aflați în detenție, cu autoritate criminală, care coordonau procesul de colectare a banilor, inclusiv prin intermediul așa-zișilor „supraveghetori” pe penitenciar și pe sectoare locative.

În perioada ianuarie–aprilie 2026, au fost desfășurate un șir de percheziții în incinta Penitenciarului nr. 18 – Brănești, vizând mai mulți deținuți afiliați organizației criminale.


În urma descinderilor, de la deținuți cu vârste cuprinse între 25 și 47 de ani, polițiștii au ridicat peste 20 de telefoane, cartele SIM, substanțe narcotice, înscrisuri de ciornă, precum și alte obiecte interzise, depistate în ascunzișuri special amenajate pe teritoriul instituției penitenciare.

Ca urmare a probatoriului acumulat și a măsurilor speciale de investigație, mai mulți deținuți au fost recunoscuți în calitate de bănuiți pentru comiterea mai multor infracțiuni în perioada executării pedepsei.

Acestora li se incriminează fapte prevăzute de art. 284 și art. 322 din Codul penal, care se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.

Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate, precum și identificării victimelor care au avut de suferit în urma activității infracționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, după ce a fost întrebată dacă deține toată puterea în stat: ‘Întotdeauna am discutat colegial deciziile’

Președinta Maia Sandu a declarat că întotdeauna a discutat „colegial deciziile”, în contextul în care a fost întrebată dacă deține toată puterea în stat....

Investiții de peste 20 de milioane de lei pentru dezvoltarea satului Zaim

Locuitorii satului Zaim, raionul Căușeni, beneficiază de servicii publice îmbunătățite și de o infrastructură modernizată datorită implementării a patru proiecte finanțate prin programele naționale...

Salariile din Moldova, la fel ca în Micronezia și Thailanda

În 2025, Moldova s-a clasat pe locul 95 în lume în clasamentul salariilor, din 197 de țări. Lista a fost întocmită de publicația CEOWORLD...

Cinci locuri spectaculoase din Moldova care merită văzute

Republica Moldova ascunde numeroase locuri spectaculoase care nu se regăsesc întotdeauna în ghidurile turistice. Dincolo de destinațiile deja consacrate, există defilee, stânci, păduri și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.