Agenda ședinței include și mai multe inițiative legislative propuse pentru examinare în prima lectură, printre care cele privind:
- reglementarea sistemului de apelare automată a numărului 112 în caz de accident rutier;
- consolidarea sistemului de protecție a copilului împotriva violenței, neglijării și/sau exploatării;
- optimizarea mecanismelor procesuale de constrângere și evitarea sustragerii de la executarea pedepsei;
- prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor prin comunicații electronice.
Totodată, vor mai fi examinate proiectele privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și protejarea victimelor acestuia, consolidarea mecanismului de protecție în domeniul avertizărilor de integritate.
De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice cel de-al doilea Protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice, precum și să reexamineze proiectele de lege privind instituțiile publice și cadrul conex.

