StiripesurseȘtirile zileiVIDEO// Sensul giratoriu de la Peresecina a fost redeschis după reparații

VIDEO// Sensul giratoriu de la Peresecina a fost redeschis după reparații

Publicat:

Sensul giratoriu de la Peresecina a fost redeschis circulației rutiere, măsura având scopul de a elimina ambuteiajele formate pe segmentul R6 Chișinău–Orhei–Bălți. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, comunică MOLDPRES.

Potrivit oficialului, decizia a fost una necesară, luată „strict din perspectiva oamenilor” care tranzitează zilnic această rută și care, în special la final de săptămână, se confruntau cu blocaje rutiere considerabile.

Citește și: Condiții mai bune pentru pacienți și personal medical în satul Bursuc după renovarea oficiului medical

Lucrările de modernizare pe traseul R6 sunt realizate în proporție de aproximativ 70%. Redeschiderea traficului a permis, potrivit autorităților, restabilirea fluenței și reducerea timpilor de deplasare, în condițiile în care șantierul rămâne activ.

Conform sursei citate, restul lucrărilor precum stratul final de asfalt, iluminatul, semnalizarea rutieră, marcajele și alte amenajări, vor fi finalizate odată cu ameliorarea condițiilor meteo.


Lucrările la acest segment au demarat în mai 2025. Valoarea totală a proiectului se ridică la 10,65 milioane lei.

990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d 696b9c1c5f09e990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d s2 696b9c1c6bd60

Citeşte şi:  Reparații capitale la podul de la Pelinia: O investiție necesară din anii '70

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: Activele internaţionale ale Lukoil şi posibilii cumpărători

Departamentul Trezoreriei SUA a prelungit până pe 28 februarie termenul-limită pentru vânzarea majorităţii activelor internaţionale ale companiei petroliere ruse Lukoil, evaluate la aproximativ 22...

Moldovenii își aleg în această seară reprezentantul la Eurovision 2026

În această seară, Republica Moldova își va desemna reprezentantul pentru Eurovision Song Contest 2026, în cadrul finalei naționale organizate, pentru prima dată, la Arena...

Fiul lui Ramzan Kadîrov este în stare critică după un accident cu coloana lui oficială. Adam a fost dus cu un ‘spital zburător’ la...

Adam Kadîrov, fiul în vârstă de 18 ani al șefului Republicii Cecenia, este în stare critică în urma unui accident rutier în Groznîi, potrivit...

Prevenția cancerului: cum pot adolescenții să reducă riscurile înainte ca ele să devină obiceiuri

Cele mai multe cancere nu apar „din senin”, iar riscurile pornesc din adolescență: fumatul, expunerea repetată la mesaje publicitare care normalizează comportamente nocive, sedentarismul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.