O cantitate de 10 720 kg de margarină de masă pentru torturi au fost nimicite la dispoziția Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Citește și: Ambasada Moldovei în Ucraina a suspendat cererile de cetățenie
Potrivit specialiștilor ANSA, motivul nimicirii lotului este depistarea sumei dintre 3-monoclorpropandiol (3-MCPD) și esteri ai acizilor grași de 3-MCPD, exprimată ca 3-MCPD peste nivelurile maxime admise de legislație – s-a depistat 6900+1700 µg /kg, în timp ce cantitatea admisă este de 2 500 µg /kg.
Urmare a acțiunilor inspectorilor ANSA, lotul de margarină neconform a fost plasat sub reținere oficială și supus prelucrării la o fabrică de procesare a uleiurilor uzate. Toate acțiunile s-au desfășurat sub supravegherea nemijlocită a inspectorilor ANSA, fiind modificate proprietățile acestuia, astfel încât să nu poată fi utilizat în scop alimentar.
3-MCPD și esterii săi cu acizi grași sunt contaminanți de proces care se formează, în principal, în timpul rafinării uleiurilor și grăsimilor vegetale, la temperaturi ridicate.
Grăsimile vegetale, precum margarina, cu depășirea contaminantului 3-MCPD și esterii săi nu se admit spre utilizare în calitate de ingrediente alimentare și este interzis amestecul cu alte uleiuri care respectă limitele admisibile. Operatorii pot utiliza grăsimi vegetale doar dacă respectă limitele maxime de contaminanți impuse de legislația alimentară.
ANSA, prin intermediul programelor de monitorizare și supraveghere în domeniul siguranței alimentelor, prelevă anual peste 10 mii de probe. În cazul depistării produselor neconforme, ANSA inițiază controale inopinate cu aplicarea tuturor măsurilor necesare, în vederea neadmiterii introducerii pe piață a produselor alimentare ce prezintă risc pentru siguranța consumatorilor.












