VIDEO Trei bărbați au fost prinşi cu o substanță suspectă

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Leova au depistat o substanță suspectă în urma unei acțiuni desfășurate în cadrul operațiunii „Trident-2026”, axată pe combaterea criminalității transfrontaliere.

Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost documentat pe baza unei informații operative privind posibile activități de trafic ilicit de droguri. În zona orașului Leova, oamenii legii au observat trei bărbați cu comportament suspect, cu vârste de 30, 36 și 38 de ani, domiciliați în raionul Cantemir. Aceștia au fost legitimați și supuși verificărilor.

Citeşte şi: O posibilă dronă a fost găsită pe acoperişul unui bloc din Capitală – Stiripesurse.md

Conform datelor preliminare, cei trei ar fi procurat prin intermediul aplicației Telegram o cantitate de substanță de tip PVP, ridicată dintr-un ascunziș, destinată consumului personal.

Substanța ridicată a fost transmisă către Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare pentru expertiză chimică. În funcție de rezultate, urmează să fie stabilită încadrarea juridică a faptei și eventualele măsuri legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Citeşte şi: Substanță misterioasă descoperită în centrul unui oraș britanic. Poliția a luat măsuri urgente

This post was last modified on 28/04/2026 09:39 09:39

Tags: substanţă
Social