X

VIDEO: Trump se crede CEL ALES să ducă un război comercial cu China

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că se consideră „cel ales” pentru a purta un război comercial cu Administrația de la Beijing, justificând astfel deciziile Administrației sale, conform CNBC, transmite şi mediafax.

Președintele a lansat o serie de critici la adresa predecesorilor săi, pe care i-a acuzat că au ignorat consecințele practicilor comerciale ale Chinei.

Citește și: Trump spune că ‘niciun președinte’ american nu a ajutat Israelul la fel de mult ca el

„Acesta nu este războiul meu comercial, este un război comercial care ar fi trebuit să aibă loc acum mult timp”, a declarat Donald Trump la Casa Albă.

„Cineva trebuia să o facă. Eu sunt cel ales. Cineva trebuia să o facă, așa că am atacat China. Am atacat China în privința comerțului, și câștig”, a adăugat președintele american.

Citește și: Justin Trudeau: Canada ‘nu va ceda’ în fața Chinei

Donald Trump a transmis că a fost pus în funcție de către oameni pentru a face o treabă grozavă, justificând astfel deciziile Administrației sale în ceea ce privește conflictul comercial cu China.

Tags: Casa AlbaChinaDonald Trumprăzboi comercialSUA
Categorii: Știrile zilei