VIDEO// Un complice al unui grup infracțional care plănuia incendierea mașinilor instituțiilor publice, reținut

Un complice al unui grup infracțional care plănuia incendierea mașinilor instituțiilor publice, reținut

Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în colaborare cu procurorii din cadrul PCCOCS, au anunțat reținerea unui bărbat de 31 de ani, suspectat de complicitate într-un grup infracțional care plănuia să incendieze mașinile Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediile altor instituții publice. Acțiunile acestui grup aveau scopul de a crea destabilizări în campania electorală din octombrie 2024.

Bărbatul a fost reținut de mascații BPDS “Fulger” în sectorul Ciocana al capitalei. În urma reținerii, au fost efectuate percheziții la domiciliul său, unde a fost confiscat un telefon mobil care conține probe concludente pentru dosarul penal.

Autoritățile au precizat că suspectul a fost identificat prin prezența sa în apropierea obiectivelor menționate, unde examina teritoriul pentru a interveni în momentul oportun, atunci când aceste locații nu erau păzite de forțele de ordine, iar vehiculele conducătorilor instituțiilor erau prezente. Această reținere face parte din eforturile continue ale autorităților de a asigura securitatea și stabilitatea în perioada electorală.

Mai multe titluri

Tags: incendiereamașinilor
Justiţie