Potrivit presei italiene, incidentul a avut loc pe strada Cortemaggiore, în jurul orei 17:30. La sosirea echipajului medical, bărbatul, în vârstă de 63 de ani, era deja decedat. Acesta a fost găsit cu arsuri grave pe corp și răni provocate de schije, iar unul dintre membre îi era amputat.
Citeşte şi: Se extind canalele de consiliere pentru femeile agresate – Stiripesurse.md
Conform informațiilor preliminare, moartea ar fi survenit în urma unei hemoragii cauzate de explozie.
Deflagrația a provocat și pagube materiale, fiind sparte geamurile mai multor autoturisme parcate în zonă. Alte persoane rănite nu au fost raportate.
Cazul este investigat de carabinierii din Ostia, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.

