
Polițiștii din satul Vasileuți din raionul Râșcani au avut ieri bătăi de cap cu un șofer băut, care se deplasa haotic pe ulițele satului și refuza să staționeze.
Citește: Au ucis un bărbat după care au dat foc la casă
Polițiștii au fost alertați de faptul că mașina circulă haotic, l-au somat pe șofer să oprească, însă, acesta a refuzat. Au urmat minute bune de urmărire, iar șoferul a binevoit să oprească doar în fața curții sale.
La volan se afla un bărbat de 44 de ani. Fiind testat alcoolscopic rezultatul a arătat o concentrație de 1.48 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost pornit un proces penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat și altul contravențional pentru neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicației legale dată de agentul de circulație de a opri vehiculul.
În ambele cazuri, instanța de judecată urmează să se pronunțe în privința sancțiunii.