StiripesursePoliticăVIDEO Voronin visa la Premiul Nobel 'pe cârca' lui Ilie Ilașcu

VIDEO Voronin visa la Premiul Nobel ‘pe cârca’ lui Ilie Ilașcu

Publicat:

Fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate, Valeriu Pasat, a dezvăluit, în premieră, că eliberarea lui Ilie Ilașcu, în mai 2001, din închisoarea din Tiraspol a fost posibilă în urma unui efort enorm al ofițerilor de Serviciului. Fostul președinte Vladimir Voronin nu ar fi avut, a subliniat Pasat, „absolut niciun un rol” în eliberarea luptătorului, dar a pus ambasadorii Republicii Moldova să convingă organismele internaționale să îi acorde Premiul Nobel pentru această faptă.

„Cu adevărat, eu l-am primit (pe Ilie Ilașcu – n.r.) de la domnul Antiufeev, dar vreau să vă spun, în premieră, că (…) Voronin a abordat problema (eliberării lui Ilie Ilașcu – n.r.) cu conducerea Federației Ruse, dar Ilașcu a fost eliberat nu pentru că conducerea Rusiei a fost rugată să îl elibereze”, a relatat Valeriu Pasat, fost director al Serviciului de Informații și Securitate în 1999 – 2002, în cadrul unei ediții speciale realizate de TVR Moldova.

Citeşte şi: Zi de doliu național în memoria lui Ilie Ilașcu. Mesajul președintei Maia Sandu: „A rămas liber, cu lupta curată și vorbele demne” – Stiripesurse.md

„Noi, cu colegii de la Servicii de Informație și Securitate, am avut numeroase probleme cu cei de la Tiraspol, cu cei de la Kiev, deplasări la Moscova, unde am argumentat de ce trebuie eliberat și cum trebuie să fie eliberat (Ilie Ilașcu – n.r.). Pentru că din momentul arestării lui Ilașcu, nu s-au făcut declarații. Dar, concret, mă bucur și le sunt recunoscător ofițerilor de la Serviciul de Informații și Securitate. În plan operativ, sunt lucruri pe care nu le pot spune astăzi, dar s-a făcut un lucru enorm pentru ca el să fie eliberat”, a declarat fostul șef al SIS și ministru al Apărării.

Citeşte şi:  GÂLCEAVĂ la Chişinău! Maia Sandu are un schimb de replici dure cu procurorul general

„După ce l-am primit pe Ilașcu de la Antiufeev, m-a mirat foarte mult atitudinea fostului președinte Voronin față de acest patriot al neamului. Discuția în birou la Voronin a durat 11 minute. Voronin a spus că trebuie să-l duc din țară, să-l duc în România, să-l predau acolo. Să nu rămână nicidecum. Am crezut că măcar o să mai discute. Lui Voronin trebuia să se știe pur și simplu că el a contribuit la eliberarea lui”, a subliniat fostul oficial.


„Voronin dorea să fie apreciată pe plan internațional implicarea sa, așa-numita implicarea sa în eliberarea lui Ilașcu. Și unii dintre ambasadorii noștri au primit atunci chiar indicații de la Chișinău să informeze organizațiile internaționale pentru ca Voronin să devină laureat al Premiului Nobel pentru acest gest (…). Când s-au început verificări din partea multor organizați internaționale, cu adevărat, cum a fost eliberat, atunci s-a constatat faptul că Voronin însuși dorea să fie apreciat.”

Valeriu Pasat a subliniat că Vladimir Voronin a vorbit cu conducerea rusă și a spus că ar fi bine să fie eliberat, dar „mi-a spus și mie faceți ce puteți să-l eliberați. Dar el mai mult n-a contribuit cu nimic absolut.”

Eliberarea lui Ilie Ilașcu, conform deciziei CEDO

Pe 5 mai 2001, Ilașcu a fost eliberat. În dimineața zilei de 5 mai 2001, el a fost adus la Chișinău într-un automobil în care se afla Vladimir Șevțov, numit Antiufeev, „ministrul Securității” al Transnistriei. Sosiți la Chișinău, Șevțov a dat citirii, în fața șefului serviciilor secrete moldovenești, Valeriu Pasat, actului de transfer care indica: „Deținutul Ilașcu, condamnat la pedeapsa capitală, este transferat organelor competente ale Republicii Moldova”. După transmiterea documentului respectiv, Șevțov ar fi declarat că sentința de condamnare rămâne valabilă și că ea va fi executată dacă Ilașcu se va întoarce în Transnistria.

Citeşte şi:  Putin propune negocieri 'directe' cu Ucraina pe 15 mai

Ilie Ilașcu a fost reținut pe 2 iunie 1992, în jurul orei 4:30, în casa sa din Tiraspol, de zece sau doisprezece indivizi înarmați cu pistoale automate. El a fost informat că a fost reținut, deoarece, în calitatea sa de membru al Frontului Popular, prezenta pericol pentru stabilitatea „republicii moldovenești nistrene”, care era în stare de război cu Republica Moldova. În următoarele zile, au fost reținuți Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa.

În decembrie 1993, o pretinsă curte supremă a „republicii moldovenești nistrene” i-a găsit vinovați. Ilie Ilașcu a fost condamnat la pedeapsa cu moartea, iar ceilalți la ani grei de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

A cui este firma care trasporta armele reţinute la Vamă? Patronul habar nu avea ce era în camion

Un camion care transporta lansatoare de grenade, un sistem portabil rusesc de rachete IGLA, transportoare pentru rachete antitanc Kornet și componente pentru drone de...

Valul de frig din Europa pune la încercare mii de noi pompe de căldură

Valul de frig arctic care loveşte Europa în această săptămână va fi un test pentru mii de familii poloneze care în ultimii ani au...

Zelenski se va întâlni la Kiev cu oficiali ai Pentagonului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni joi la Kiev cu înalţi oficiali ai Pentagonului, a anunţat administraţia sa, la o zi după dezvăluirea...

Ilie Ilașcu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București

Fostul deținut politic, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova și fost senator în Parlamentul României, Ilie Ilașcu, a fost condus joi pe ultimul drum și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.