X

Videoclip ameninţător la adresa lui Trump:Twitter închide un cont legat de ghidul suprem iranian

Twitter a declarat sâmbătă că a închis un cont pe reţeaua socială legată de ghidul suprem iranian Ali Khamenei, care postase o înregistrare video, invitând la răzbunare pentru asasinarea generalului Qassem Soleimani şi care părea să-l vizeze pe fostul preşedinte american, Donald Trump, relatează AFP, potrivit agerpres

“Acest cont a fost suspendat în mod permanent pentru încălcarea reglementărilor noastre”, a afirmat un purtător de cuvânt al Twitter.

Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Pe contul @KhameneiSite fusese postată în cursul săptămânii o înregistrare video de animaţie simulând o răzbunare împotriva lui Donald Trump, care a ordonat în urmă cu doi ani un atac în care a fost ucis generalul Qassem Soleimani, pe atunci şef al Forţei Quds, responsabilă de operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

Acesta nu este contul principal în engleză al ayatollahului, @khamenei-ir, care este în continuare activ, ci de un cont multimedia care relatează activităţile sale. Anul trecut, un cont similar fusese deja suspendat de Twitter din cauza unui videoclip asemănător.

Potrivit Twitter, protejarea persoanelor şi conţinutul convorbirilor pe reţeaua de socializare reprezintă o prioritate absolută a societăţii. Grupul invocă politici clare cu privire la comportamente abuzive şi promite să continue să intervină în cazul încălcării reglementărilor sale.

Arhitect al strategiei de influenţă regională a Iranului, generalul Soleimani a fost eliminat la 3 ianuarie 2020, la Bagdad, în urma atacului unei drone americane, la ordinul lui Donald Trump. Ghidul suprem iranian a promis de mai multe ori să-i răzbune moartea.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

În 3 ianuarie, cu ocazia celei de-a doua comemorări a acestui a atac, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a ameninţat şi el cu “răzbunarea” împotriva foştilor lideri americani, între care şi Donald Trump.

Susţinătorii ex-preşedintelui american denunţă cu regularitate blocarea accesului miliardarului republican la Twitter, relevând în special că accesul mai mulor lideri consideraţi de SUA drept autocraţi, între care şi Ali Khamenei, nu sunt restricţionate de Twitter.

Tags: Ali KhameneiDonald TrumpQassem Soleimanitwitter
Categorii: Știrile zilei