X

Viena a trasat reforma sistemului de azil în UE: Esențială este protejarea granițelor externe

Reforma sistemului de azil al Uniunii Europene ar trebui să se concentreze în principal pe protejarea frontierelor externe ale blocului comunitar, pe combaterea traficului de persoane şi pe asistenţa locală pentru prevenirea fluxurilor de migranţi către Europa, a susţinut cancelarul austriac Sebastian Kurz, într-un interviu acordat marţi agenţiei de presă germane dpa, preluat de agerpres.

Pe de altă parte, politicianul conservator a respins orice mecanism care ar obliga ţările membre UE să preia în mod automat refugiaţi.

Citește și: Joe Biden a strâns o sumă record pentru campanie în luna august. DUBLU față de Trump!

”Nu cred că acest sistem ar fi realist. Sunt de părere că distribuirea (refugiaţilor) în Europa nu funcţionează pentru că majoritatea ţărilor sunt sceptice sau împotrivă”, a spus şeful executivului de la Viena.

Germania, care asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, susţine adoptarea unei noi politici a UE privind azilul. Ideile Berlinului includ crearea unor centre de-a lungul frontierelor externe unde noile sosiri ar urma să fie procesate şi călătoria mai departe să fie permisă numai dacă solicitarea de azil este îndreptăţită.

Kurz a afirmat că sprijină consolidarea protecţiei frontierelor, dar nu este de acord cu crearea de stimulente pentru venirea migranţilor în Europa. ”Statele care vor să preia refugiaţi ar trebui să îi aducă în mod direct din ţara lor de origine şi să le ofere rezidenţă pe termen lung în Europa”, a explicat el, precizând că ”fiecare ţară poate decide singură” numărul celor pe care doreşte să-i reinstaleze.

Vezi și: O manifestație împotriva ‘cooperării’ lui Macron cu liderii locali a degenerat în ciocniri violente cu poliția din Beirut – VIDEO

De asemenea, cancelarul austriac a avertizat că migranţii modifică societăţile care îi găzduiesc. ”Asistăm la un antisemitism care este parţial importat”, a afirmat el, referindu-se la sentimentele antisemite existente în rândul unora dintre imigranţii proveniţi din ţări musulmane.

Austria, ţară cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, a primit aproximativ 131.000 de cereri de azil în perioada de vârf a crizei migraţiei în Europa din 2015 şi 2016. 

Tags: AustriaazilimigrantiSebastian KurzUniunea Europeană (UE)Viena
Categorii: Diaspora