Un vietnamez a fost inculpat în Germania după o răpire demnă de Războiul Rece

Publicat:

Un vietnamez a fost inculpat pentru presupusul său rol în răpirea unui compatriot la Berlin în 2017, a anunţat miercuri justiţia germană, o răpire demnă de Războiul Rece ce ar fi fost orchestrată de Hanoi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Suspectul, prezentat ca Long N. H. şi în vârsta de 47 de ani, a fost inculpat pe 28 februarie pentru presupusa colaborare cu un serviciu străin de informaţii şi pentru “participare la o răpire”, potrivit unui comunicat al Parchetului Federal.


Citește și: Un elicopter al forțelor de securitate ruse S-A PRĂBUȘIT în Cecenia

Astfel de fapte sunt pedepsite cu 10 ani de închisoare.

Arestat în Republica Cehă în august 2017, Long N. H. a fost predat autorităţilor germane, care l-au plasat în detenţie.

El este suspectat că a oferit asistenţă logistică pentru răpirea lui Trin Xuan Thanh, fost membru al partidului comunist şi fost şef al unei filiale a unei companii petroliere publice vietnameze.

Acuzat de Hanoi că a deturnat 120 de milioane de euro, acesta a fost răpit la 23 iulie 2017 împreună cu o femeie într-un celebru parc berlinez “la iniţiativa serviciilor guvernamentale vietnameze”, potrivit Parchetului.

Ei au fost “duşi la ambasadă” şi apoi expediaţi în Vietnam, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și: ‘Călăul din Belarus’ a fost EXECUTAT

Hanoiul susţine că Trin Xuan Thanh s-a întors în mod voluntar. Judecat de un tribunal vietnamez, el a fost condamnat la începutul anului de două ori la închisoare pe viaţă pentru deturnare de fonduri.

Cu câteva zile înainte de răpire, Long N. H. a închiriat la Praga o furgonetă şi o maşină folosite pentru răpirea din Berlin.

El a adus apoi camionul înapoi în Republica Cehă şi atunci a fost arestat şi predat Germaniei.

Afacerea a scandalizat guvernul german, provocând o criză diplomatică. Ministrul de externe Sigmar Gabriel a denunţat atunci metode demne de “filmele despre Războiul Rece”.

Regimul comunist vietnamez a lansat în urmă cu câţiva ani o operaţiune împotriva corupţiei. Răpirea lui Thanh a atras atenţia asupra metodelor folosite de regim pentru dispariţia adversarilor săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.