X

Vietnamul îşi redeschide şcolile

Şcolile din toate cele 63 de provincii din Vietnam s-au redeschis luni, după o pauză de peste trei luni impusă de autorităţile locale în cadrul măsurilor ce vizează limitarea răspândirii noului coronavirus, relatează DPA, potrivit agerpres.

Nu au fost raportate cazuri noi de COVID-19 şi nici decese asociate în Vietnam, luni, care marchează cea de-a 18-a zi fără niciun fel de transmitere comunitară a virusului.

Citeşte şi: Trump este optimist: ‘Vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an’

Cel mai recent caz confirmat de coronavirus a fost raportat sâmbătă la un turist britanic care a sosit în oraşul Ho Şi Min pentru a lucra la un proiect al Vietnam Oil and Gas Group (Petro Vietnam), a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Bărbatul a ajuns în Vietnam împreună cu alţi 12 experţi cu un avion privat pe Aeroportul Internaţional Tan Son Nhat pe 28 aprilie. Grupul a fost imediat plasat în carantină.

Citeşte şi: Jair Bolsonaro îi îndeamnă pe brazilieni să NU respecte măsurile de izolare

Acest caz a ridicat la 271 numărul de infectări cu noul coronavirus în Vietnam.

Până luni au fost înregistrate 219 de cazuri de pacienţi vindecaţi, în timp ce alte 52 de persoane primesc în continuare tratament medical.

În Vietnam se află în carantină peste 30.000 de persoane, între care 443 de cazuri suspecte de infectare cu COVID-19. 

Tags: Aeroportul Internaţional Tan Son Nhatcoronaviruscovid-19Ho Şi MinscoliVietnamVietnam Oil and Gas Group (Petro Vietnam)
Categorii: Știrile zilei