Viitori piloţi de vânătoare ucraineni, antrenaţi în sudul Franţei

Publicat:

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni, antrenaţi în sudul Franţei

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni care ar putea zbura cu avioane americane F-16 sunt antrenaţi în sudul Franţei de către forţele aeriene, a anunţat vineri ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, într-un interviu pentru jurnalul Ouest France, scrie AFP.

Piloţii primesc o “pregătire generală, pe Alpha Jet (avion militar de concepţie franco-germană), care le permite piloţilor ucraineni să dobândească elemente de bază ale pilotajului unui avion de luptă”, a declarat ministrul, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Moldova SUSPENDĂ Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa

În total, 12 ucraineni, dintre care unii au primit o pregătire anterioară în Marea Britanie, se află în prezent, într-o locaţie nedezvăluită, în “antrenament avansat” pentru “mai multe luni” cu scopul de a învăţa cum să piloteze un avion de luptă, potrivit unei surse militare.

Ei se vor alătura apoi unor programe de instruire specifice pe F-16 în ţările aliate ale Ucrainei care deţin astfel de avioane, aşteptate de Kiev să îi fie livrate, a adăugat aceeaşi sursă.

Lecornu a reamintit vineri că armata franceză au reuşit să adapteze bombele aer-sol ghidate AASM pe avioanele de clasă sovietică deţinute de ucraineni.

“Nu este totul să ai un avion dacă nu ai piloţi pregătiţi şi muniţiile care merg cu el. Am preluat conducerea cu aceste bombe AASM pentru a putea furniza aceste muniţie Ucrainei”, a subliniat el.

Citește și : Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina pe baza acordului nefinalizat la Istanbul

Mai multe ţări precum Olanda, Danemarca şi România încearcă să ajute Ucraina să-şi antreneze piloţii pe F-16 după unda verde dată de Statele Unite.

De la începutul invaziei ruse a Ucrainei pe 24 februarie 2022, Franţa a pregătit 10.000 de militari ucraineni pe teritoriul său naţional şi în Polonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Americanii ridică nivelul de alertă pe mai multe baze militare din Europa

Americanii ridică nivelul de alertă pe mai multe baze militare din Europa Armata americană a ridicat nivelul de alertă pe mai multe dintre bazele sale...

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE, în vizită de documentare în R. Moldova

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE, în vizită de documentare în R. Moldova Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain...

Grosu către proaspeții locotenenți: „Veți avea misiunea nobilă de a proteja suveranitatea”

Grosu către proaspeții locotenenți: „Veți avea misiunea nobilă de a proteja suveranitatea” Președintele Parlamentului, Igor Grosu,  i-a felicitat pe cei 67 de fete și băieți,...

Extrema dreaptă câştigă detaşat alegerile din Franţa

Extrema dreaptă câştigă detaşat alegerile din Franţa Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), formaţiunea condusă de tânărul Jordan Bardella, s-a clasat detaşat pe primul loc duminică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.