X

Viitorul şef al Executivului Hong Kongului, în vizită la Breijing în vederea aprobării nominalizării

Viitorul şef al Executivului Hong Kongului, John Lee, începe sâmbătă o vizită la Bejing, unde este primit de către preşeidntele chinez Xi Jinping în vederea aprobării nominalizării, cu mai bine de o lună înainte de a prelua funcţia, relatează AFP, scrie news.ro .  

John Lee, în vârstă de 64 de ani, un fost director al securităţii Hong Kongului, care a supervizat reprimarea mişcării în favoarea democraţiei, a fost desemnat la începutul lui mai de către un mic ”Comitet Electoral” credincios Bejingului.

Citește și : Putin vrea să restaureze imperiul rus şi războiul ar putea să nu se încheie în 2022

Un nou sistem electoral, impus de către Beijing, a fost implementat în 2021, cu scopul ca Hong Kongul să fie condus exclusiv de către ”patrioţi” liali regimului comunist chinez.

John Lee, care a fost singurul candidat la succesiunea lui Carrie Lam, urmează să se întâlnească, în această vizită de patru zile în Chna, cu oficiali chinezi de rang înalt, potrivit presei din Hong Kong.

El urmează să discute cu Xi Jinping, care urmează să aprobe lista membrilor echipei acestuia, potrivit cotidianului South China Morning Post.

În weekend, viitorul şef al Executivului urmează să fie supus unor teste de depsitare covid-19 şi supus unei carantine, în cadrul măsurlor anticovid aflate în vigoare în China.

John Lee urmează să preia funţcia la 1 iulie, cu ocazia marcării a 25 de ani de la retrocedarea Hong Kongului Chinei de către Regatul Unit.

O prezenţă a lui Xi Jinping la Hong Kong, la cele două evenimente, nu a fost confirmată deocamdată.

O vizită a lui Xi Jinping în Hong Kong ar fi prima vizită în afara Chinei continentale a preşedintelui chinz de la începutul pandemiei covid-19.

Citește și : Armele au devenit cauza principală de deces în rândul tinerilor americani

În 2017, Xi Jinping a efectuat o vizită de trei zile la Hong Kong, unde a asistat la depunerea jurământului de către Carrie Lam.

Această vizită a fost marcată de manifestaţii.

Este puţin probabil ca acest lucru să aibă loc în acest an, după ce Beijinul a impus, în urmă cu doi ani, o lege dură a securităţii naţionale cu scopul de a reprima orice disidenţă.

Tags: Carrie Lamhong kongJohn LeeXi Jinping
Categorii: Știrile zilei